Ceva fără titlu

– Ce frumos e copaciul… ce frumos e copaciul… copaciul. A! Copacul. Copacul acela, crengile parcă îmbrățișează lumea de două zile de vacanță.

– Ia uite cum luminează becul.
– Mda.
– Știi de ce luminează așa? Luminează de două zile de libertate.

– Uită-te la pietrele acelea albe de două zile de libertate.

– Dar uite la luminile acelea, cum pâlpâie de fericire.
– Nu cred că pâlpâie de fericire, cred că sunt puse acolo ca să facă ceea ce fac și fac ceea ce fac, dar nu de fericire.
– Nu pâlpâie, zvâcnesc.
– Indiferent, tot de fericire o fac.

– Dar ia uite cum se reflectă lumina mașinilor roșie în autostradă. Tz! Autostradă mâine, stradă. Stradă. Știi de ce?
– De două zile de libertate.
– Da, și asta, dar vreau să mă gândesc și la alt răspuns.
– …
– …
– … Pentru că trece grupul nostru pe lângă ele. Hihihi.

– Uite copacul acela cu crengile de parcă își ia zborul.
– Și tot de fericire?
– Da.

Am văzut o cioară azi. Am văzut două, dar una era atât de aproape încât mi-am împărțit sandwich-ul cu ea. Avea un cioc atât de mare și de frumos, dar era prea fricoasă. Măcar a mâncat ceva. A fost un semn extra bun și nu prea a fost.


Cumva, ea nu se simțea mai bine. Lipsea c(in)eva.

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: