Ce bunăciune am văzut azi

În afară de o lună superbă – aia a fost mai târziu. Eram în metrou, citind Amintirea pământului de Orson Scott Card. Se apropia stația la care trebuia să cobor. Închid cartea, o pun în ghiozdan, îmi pun căciula și mă ridic de pe scaun. Și așa observ ceva în aproape exact fața mea. Era un om. Da, ce interesant :)) Dar ce citea acel om?

Ce citea acel om?

Ce citea acel om?

Ce citea acel om a cărui vârstă sunt incapabilă să o aproximez, dar nu era chiar bătrân, asta e sigur?

Ce citea acel bărbat aproape chel, vizibil adâncit în lectură, atât de adâncit, cu romanul apropiat și fața orientată pe poziția paginii pe care o citea?

…?

Logic! Doar nu era să mă deranjez atâta pentru orice carte 😀 Era Festinul ciorilor de Martiiiin! Primul volum.

Așa că eu, deși mi se apropia serios stația, m-am așezat la loc. Ridicat. Așezat. Și am început să zâmbesc. În acel moment aveam impresia că toată lumea se uita la mine, iar eu zâmbeam și mă uitam la ce citea acel om! Ei bine, trebuia să cobor. M-am ridiat din nou și m-am dus înspre el – bine că era la marginea rândului de scaune. Am aruncat o privire. Era la pagina 420-421, capitolul cu Cersei. „Eu guvernez regatul!”

Am zis că așa ceva nu se poate. Deci vedeți ce bunăciune am văzut azi?

Anunțuri

7 răspunsuri to “Ce bunăciune am văzut azi”

  1. magykhurin Says:

    Într-adevăr, pentru astfel de momente merita sa traiesti! Ma intre daca voi vedea vreodata pe cnv la o varsta inaintata citind HP sau LOTR.

  2. Pana acum o saptamana eram inversunat sa nu citesc ASOIAF…dar cand am ajuns in Diverta n-am mai rezistat.Mi-am luat-o si nu m-am putut opri din citit pana ce nu am terminat-o.Acum le-am pe toate din serie.Silvana,ai avut dreptate!E geniala!Cei carora le-a placut,mi-ar placea sa mai vorbim si pe mess..id-ul meu e surdea_vlad.

    • înainte să îmi placă cu adevărat să citesc viața mea mergea după două principii: „Nu voi citi în viața mea prostia aia de Harry Potter” și „Nu voi citi în viața mea prostia aia de Stăpânul inelelor”. Pentru că trebuia să citesc ceva ca să răspund tatei la întrebarea „Ce ai făcut azi?” am început HP. Mi-a plăcut. Mult. Un mit a fost dărâmat, dar mai rămânea unul. „Am citit eu Harry Potter, dar niciodată nu voi citi LOTR.” Am citit și asta (pentru că am văzut filmul, mi se pare, și m-a frapat replica aceea „Fugiți, nebunilor” a lui Gandalf) Și mi-a plăcut și mai mult. Enorm. Așa că vezi? Niciodată să nu spui niciodată 😀

      Virusul martinian face ravagii. Uite, îți sugerez să citești și „Regii nisipurilor”, o nuvelă tot de Martin. E sf, dar e foarte, foarte bună. A luat premiul Hugo parcă. Ți-aș fi dat linkul către wattpad, dar văd că au scos-o, iar eu nu o am ca document, tocmai pe asta. Dar am „Zburătorii nopții” și „Un cântec pentru Lya” – pe care, rușine mie, nu le-am citit. Și „Weekend într-o zonă de război” și „Peregrinarile lui Tuf” :)), dar sunt tot necitite și nu îmi pot da cu părerea. Știu doar că sunt sf-uri. Au scos tot de pe wattpad :-l

      Dacă le vrei pe astea patru spune ceva aici și ți le trimit pe mail 🙂

      • Vlady8 Says:

        Exact asa mi-am spus si eu la seria Harry Potter. Pana la urma mi-a tot zis un coleg sa incep prima carte si dupa aceea mi le-am luat si pe celelalte din serie si asa le-am terminat toate in 2 saptamani.

  3. Chair mi-ar placea sa citesc ”Zburatorii Noptii” si”Un weekend intr-o zona de razboi”.Mersi.

  4. Bine..cred ca prima oara am gresit.Rusine mie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: