UCENICUL ASASINULUI de Robin Hobb

Prima dată am văzut UCENICUL ASASINULUI în engleză, la Cărturești, iar atunci când am aflat de pe blogul Nemirei că este programat pentru Gaudeamus, nu m-am putut abține și l-am pus pe listă, mai ales că pe ultima copertă scria „Călcând pe urmele lui George R.R. Martin, Hobb strălucește în abilitatea de a crea personaje cu psihologie credibilă, manipulate și compromise de intrigi politice.”

Fiecare capitol începe cu un fel de povestioară, scrisă de personajul principal, ca un fel de memorii. UCENICUL ASASINULUI povestește viața bastardului unui prinț moștenitor, crescut în grajduri, departe de viața pe care ar fi trebuit să o aibă un fiu de viitor rege – chiar și bastard. Numele oamenilor cu sânge regesc reflectă personalitatea lor. Băiatului i se va pune numele de Fitz şi mai târziu FitzChivarly, care înseamnă „fiul lui Chivarly”. De la început ni se spune că primul rege adevărat se numea Taker – Acaparatorul – și de la el a pornit acest obicei. Cartea este scrisă la persoana întâi, prin ochii lui Fitz şi începe cu prima lui amintire, de la şase ani, momentul în care a fost adus la castel de bunicul lui care nu mai voia să-l hrănească pe nimic. Fitz este trimis la Burrich, îngrijitorul grajdurilor.

Băiatul face cunoştinţă cu Verity, fratele lui Chivarly şi cu Regal, fratele vitreg. Regal îi este antipatic, dar faţă de Verity se naşte un profund sentiment de loialitate, sentiment care va avea o mare importanţă mai târziu. Fitz creşte şi descoperă Meşteşugul. De-a lungul cărţii se pune accent pe acesta. Meşteşugul era puterea cu care oamenii pot intra unii în mințile celorlalți, sau pot comunica cu animalele. Tocmai din cauza acestuia Burrich, care nu îl accepta, îi interzice orice legătură cu vreun animal. Meșteșugul este privit de el ca un blestem, dar mai târziu Fitz, în ciuda interdicţiei, este nevoit să îl înveţe, pentru a salva Cele Șase Ducate.

Cu cât creşte, Fitz îşi dă seama că, deşi este un bastard, el are sânge regesc şi poate fi folosit de duşmanii coroanei. Pentru a-l ţine alături, Verity îl trimite la Chade, asasinul regelui. Aşa învaţă la rândul lui Fitz cum să devină un asasin pe deplin în slujba regelui. Dar cum nu putea să nu apară şi un pericol la orizont, de pe mare vin Piraţii Corăbiilor Roşii care pradă şi ameninţă că dacă nu primesc răscumpărarea, eliberează ostaticii. Dacă primesc, îi omoară (nu e nicio greşeală aici).

UCENICUL ASASINULUI este o lectură uşoară care te prinde. Personajele există şi au greutate, sunt credibile, iar Robin Hobb (care este femeie, eu credeam la început că este bărbat) reuşeşte să te introducă în universul ei. Pentru cine este atras de un fantasy medieval şi nu numai, UCENICUL ASASINULUI este o lectură perfectă.

Titlul Românesc: Ucenicul asasinului
Titlul original: Assassin’s apprentice
Autor: Robin Hobb
Editura Românească: Nemira
Editura Originală:
Voyager Books (UK) & Spectra (US)
Traducător: Antuza Genescu
Continuare: Asasinul regelui (Royal assassin)
Melodie: Two Steps From Hell – Tristan (minunatăăă)

Notă: + + + + 1/2

Anunțuri

4 răspunsuri to “UCENICUL ASASINULUI de Robin Hobb”

  1. mnah, sincer cartea nu m-a dat pe spate prea mult, indeosebi pentru ca… „calca pe urmele lui GRR Martin” putin cam mult…
    Bine, sa nu inteleaga cineva ca ar fi vorba de vreun copy/paste, ca nu-i asa… dar, unde oi fi eu asa „hyped” cu GRR Martin, cartulia asta mi s-a parut doar suficient de interesanta cat sa astept continuarea…

  2. michael Says:

    Assassin’s Apprentice a aparut in 1995. A Game of Thrones a aparut in 1996. Deci „calcatul pe urmele lui Martin”… nu prea sta in picioare.

  3. michael Says:

    a nu, nu voiam sa te corectez pe tine. am vazut si eu ca e WP pe coperta 4. ma gindeam doar ca nu e tocmai corect fata de hobb ce-au zis aia (desi asocierea cu martin te-a facut pe tine sa-ti doresti cartea, ceea ce nu-i tocmai rau). o fraza ca asta tinde sa-i diminueze meritele lui hobb. si ea chiar a scris o care faina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: