Silvana Maxima a revenit

Chiar a fost o mare lipsă. A fost și o mare cădere, dar am reveniiiiit \m/ La început a fost un organism fericit și sănătos. Dar din cauza unor anumiți factori externi (în număr de doi) s-a creat o mutație genetică (ca șoarecii mutanți despre care vorbeam la română). Organismul a fost zguduit din temelii (din Fundații :)) )  și toate funcțiile lui au avut de suferit cumplit. Când și-a dat seama de ce, a fost puțin cam târziu. Dar a început să lupte. A luat pastile, cola, nicotină, chestii urâte, dar nu a fost numai datorită lor. Lucrurile au luat-o pe cursul pe care trebuiau să îl urmeze. Ce contează că au făcut-o puțin mai târziu decât ar fi fost de preferat? Totul e bine când se termină cu bine. Așa că s-a găsit un fel de non-mutația1 care era tot o mutație, dar puse în comun s-au anulat reciproc. Ca o gaură neagră care înghite o altă gaură neagră. Deși asta ar creea o gaură de vierme, în cazul acesta s-a întâmplat ca în desenele animate când eroii creează cu Gaurănegratorul lor o gaură neagră lângă cealaltă. Și au scăpat fericiți.
În organismul respectiv se găsesc încă reziduuri. Și, în timp ce rațiunea a crescut în clasamentul importanței, entitatea conștientă și-a dat seama că a făcut crima crimelor – a ignorat chestii importante de genul:
a) cititul
b) regăsitul
c) visatul
d) SCRISUL, FRATE!

Entitatea conștientă este fericită că, dacă nu a scăpat, atunci este mult mai bine ca înainte.

Trecând pe alt plan. Îmi plac cărțile pe care le citesc. Cărțile astea sf-f-horror sunt cărțile care m-au schimbat. Sincer, cum puteam trăi înainte fără ele o.O Omul scrie ceea ce citește și ce vrea, la rândul lui, să citescă. Nu cred că o să găsești în… stai să mă gândesc… Mendebilul lui Cărtărescu o altă lume comparabilă cu universul lui Martin, universurile lui King, Frank Herbert și, hai să îl bag și pe el, Tolkien. Logic, diferă de la om la om. Nu îl critic pe Cărtărescu. Îmi place stilul lui (mă iau, însă, doar după Mendebilul). Nu pot spune că nu am fost zgâriată în orgoliu… compunerea aceea… da, puteam să o fac mai bună (probabil dacă Alex nu m-ar fi tot întrebat „Ce voiai să spui, ce voiai să spui?” dar să îl lăsăm pe el 😀 ) Iată că am mai găsit o persoană care îmi spune să trec la clasa următoare, în afară de tata. Clasa următoare în viziunea LOR. Voi ajunge și acolo, dar încă nu vreau să ies de aici. Îmi place modul cum gândesc și nivelul meu psihic… am intuit eu cam ce vrea să spună, dar eu sunt eu și eu nu pot lupta împotriva mea când nu găsesc nimic rău în mine.

Și multe, multe, alte lucruri.

Bine am revenit.

P.S. De ce ați ales aproape toți viitorul? >:P

Anunțuri

10 răspunsuri to “Silvana Maxima a revenit”

  1. Fakey Says:

    Uh .. :> Kinky ! :)) So you’re back huh 😕 I didn’t quite realise you were missing.. k k .. just a little bit’.

    uhm ..

    Welcome Back ! :))
    Si nu te lua dupa Ohara , e mai misto SF decat restu 🙂 E lumea ta unde tu faci regulile , nu sunt reguli dupa care trebuie sa te iei :P.

  2. izell Says:

    Bine ai revenit! 🙂

    Ciudat. Cine are nevoie de ceva real atunci cand traiesti numai din sperante?

    Pentru problemele organismului, ia un Algozone!:)

  3. Unele lucruri se termină sau se modifică pentru că așa vrei sau pur și simplu simti nevoia de schimbare. Chiar dacă acum ești fascinată de universul pe care îl descrii, mai devreme sau mai tărziu vei găsi altceva despre care să spui același lucru. Se numește maturizare și nu e impusă, dar îți face bine până la un anumit punct. 🙂

    Încearcă să privești din mai multe perspective și vezi dacă vrei ce ai sau ce poți avea. De obicei se găsește ca răspuns: „Vreau ce nu pot avea!”, dar imposibil nu există. Motivația este cea care te ține în priză și îți dă energia necesară pentru a-ți atinge scopul, iar în momentul în care reușești, ai o satisfacție imensă. De aceea am ales viitorul. 😉

  4. balinferi Says:

    Viitorul pentru ce conţine. A fost oricum o alegere uşoară, practic s-a ales între ceva ce-ţi doreşti şi ceva ce nu eşti convins că vrei. Ce alegi între o felie de tort mâine şi un colţ uscat de pâine azi?
    Ai citit Oraşul si Stelele, a lui Clarke? Sau Unde cândva suave păsări cântătoare” a lui Kate Wilhelm? Dacă nu şi ai timp de ele ţi le împrumut.
    Te citez: „nu pot lupta împotriva mea când nu găsesc nimic rău în mine.”
    Dragă Silvana Titanila Maxima, sunt convins că tatăl tău nu se referea la a lupta împotriva ta când nu găseşti nimic rău în tine, nu de a ascoate ceva rău e vorba aici, doar nu e exorcism, ci de a aduce ceva bun când îl întâlneşti. A trece la următorul nivel nu înseamnă să omori ceva actualei Silvane ci să-i aduci îmbunătăţiri. Ca la un program de calculator, nu-l dezinstalezi ci-i adaugi update-uri.
    Dom’le cum le ştiu eu pe toate, ca un om mare :)) (Sper că nu te irită intervenţiile mele.)

  5. Interesant spus „nu pot lupta împotriva mea când nu găsesc nimic rău în mine”. Dar nu trebuie să lupţi contra ta şi contra nimănui. Trebuie doar să mergi mai departe, vorba reclamei. Lumea alege viitorul pentru că spre el se îndreaptă. Trecutul, chiar dacă a existat, nu mai există. Prezentul se topeşte clipă după clipă. Doar tu spui: „indiferent de trecut, ziua de mâine este nepătată”. Şi aşa cum am mai spus, dacă tu nu alergi, alţii aleargă. Când tu stai, alţii merg, aleargă etc. Şi o repet, şi o repet, şi o repet… doar, doar se prinde. Tocmai de aceea trebuie să treci mai departe. Şi asta este valabil pentru toţi.

  6. Dar de ce oare, Ohara… dar şi alţii, au spus ceea ce eu îţi spusesem? Toţi greşesc? Şi revin. Asta nu înseamnă că tu greşeşti. Dar trebuie să o iei şi pe celălalt drum.

  7. Şi asta repede. Nu vezi că este un conflict în interiorul tău? Învaţă să fii flexibilă, învaţă de la alţii.

  8. o, come on! :((

  9. ce profuuund e Fachei :)))))))
    si ce wavatar are :)))
    „Dragă Silvana Titanila Maxima” foarte tare :)))
    scrii scrii ? ;;)

  10. magykhurin Says:

    Dar normal că tu nu gresesti! Nu poti gresi, ceilalti gresesc, chiar daca e vb despre 6 miliarde de oameni! Vb serios! Deviza mea: N”u invata de la altii, invata-i tu pe ei, chiar daca e uneori menit sa esuezi.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: