Săpând după cărbune

Nu căutam nimic anume. Faza drăguță este că am pus mâna pe exact acel portofoliu care conținea prima mea tentativă de… carte din… clasa a III-a. O jumătate de pagină de scris lăbărțat. În partea de jos îmi încercasem pixul. M-a șocat că foaia s-a păstrat atât de bine. De fapt, m-a șocat că s-a păstrat. După toate regulile ar fi trebuit să fie undeva în groapa de gunoi a orașului, contopindu-se cu mediul. Am transcris-o exact așa cum este, cu virgule, cuvinte tăiate și repetări.

Vă avertizez să vă luați un hanorac și niște mânuși, că vi se va face pielea de găină.

Orașul de sub ape

Legenda spune că, sub apă, la cea mai mare înălțime adâncime, acolo unde se crede că nu există nimic, este de fapt un mare oraș mare, foarte mare, făcut tot din cristal și împodobit cu cele mai rare diamante, și cu aur argint și bronz.
Oamenii încercau să și-l închipuie prin cărți și reviste, dar nu reușeau decât o imitație ieftină. Și totuși unii ziceau: „Câtă grandoare!” alții spuneau: „Câtă frumusețe!” dar toți împovărați de treburi după ce se uitau plecau înapoi la muncă, iar vânzătorul care vindea aceste cărți nu primea nici un ban.
(pe atunci era cu nici un)
Toți credeau că nu există acest oraș în afară de o fată mititică și săracă care stătea într-un colț murdar și uitat de Dumnezeu. Auzise și ea despre acel oraș minunat cu mult greu. Ochii ei de un albastru sidefiu căutau căutau în jur nu știu ce, dar mintea ei era tot la orașul acela.

Atât. Binecunoscuta legendă a Atlantidei. Îmi amintesc și cum voiam să o continui: frumoasa fată se urca pe un vapor, vaporul se scufunda și ea era salvată de prințul care avea să o ducă în orașul/regatul lui. Interveneau personajul negativ – o vrăjitoare -, frații ei (Gabriel și… încă unul) și autoritățile de la suprafață care voiau să cucerească orașul. Se termina cu bine.

Dar, bineînțeles, nu l-am mai continuat :))

Anunțuri

7 răspunsuri to “Săpând după cărbune”

  1. scrisoarefaralitere Says:

    Imi place fragmentul. Si e valabil din punct de vedere literar, desi scris la o varsta mica.Primele noastre texte au intotdeauna ceva pur si frumos in ele.
    Ma gandesc ca ai putea totusi continua povestea , chiar daca nu asa cum iti propusesi initial.
    Daca simti ca nu poti s-o continui tu, poti lansa pe blogul tau un concurs de proza si poezie cu tema atlantis si fiecare sa completeze povestea cum crede.
    Nu te supara ca -s doar sugestii…

    • să știi că mă gândisem să fac asta 😀 dar nu chiar un concurs, ci un joc. Dar dacă spuneam asta și nu venea niciun comentariu cu continuarea?:))

  2. Da si eu imi gasesc destul de mute inceputuri de carte…si acum ca ma gandesc la ele,ulte nici nu sunt atat de rele…

  3. profunda si talentata de mica =))))))
    cum era? „Silvana Maxima”.
    =)))))))

  4. scrisoarefaralitere Says:

    Da, da drumul la joc!! O idee foarte buna!(tre sa-ti asumi riscul sa incepi ceva si nimanui sa nu-i pese, asta inseamna sa fii original)

  5. magykhurin Says:

    Textul acesta imi place chiar si la recitire! De ce sa nu continui?! E foarte tare, chiar dacă putin prea luminos :))

  6. Mica povestire îmi aminteşte de un film SF, unde, în adâncuri, cade o bombă nucleară în apropierea unui asemenea oraş subacvatic, care aparţinea, de fapt, unei civilizaţii extraterestre. Un scafandru de mare adâncime coboară să dezamorseze bomba, riscă pentru a finaliza lucrarea până nu mai are oxigen, iar în final, atât el, cât şi nava subacvatică care l-a transportat şi care era pe cale să se scufunde, sunt salvaţi de acea civilizaţie extraterestră.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: