Despre nimic, nou și ceva

Nu știu ce am vrut să spun cu asta. Dacă aș încerca chiar aș găsi un sens profund. Este unul pe acolo, dacă îți deschizi al treilea ochi. De fapt, totul a pornit de la gândul ăsta „Am ales nimicul, pentru că mi s-a potrivit cel mai bine.” sau ceva asemănător. Apoi m-am gândit când eram la metrou la povestea aceea a lui HC Andersen cu cei trei croitori care făceau haine super fine regelui. Nu am scăpat încă de poveste. Poate o să mai scriu la ea. Nu există vreun sens ascuns, deși uneori m-am identificat cu Sophie.

Sophie alesese nimicul pentru că, gândea ea, era singurul care i se potrivea. Îi plăcea să creadă că încercase toate ceva-urile. Voia să creadă că materialul, de orice fel, nu avea să o satisfacă. Dar în adâncul sufletului ei se simțea singură. La un moment dat se întrebă cum ar arăta nimicul puțin perturbat. Prima dată aruncase un cui într-un colț. A doua zi când își vizită N-ul, pata aceea întunecată o umplu de mânie. Luă cuiul. Următoarea oară a ales o floare. Și pe ea, tot într-un colț. Floarea a stat acolo până s-a ofilit, petalele scorojindu-se, înnegrindu-se, micșorându-se până dispărură cu totul sub influența de netăgăduit a nimicului. Nu i-a stricat imaginea de ansamblu, așa că Sophie fu fericită.

De ziua ei, Sophie și-a invitat niște prieteni în propriul nimic, dar prietenii au făcut mizerie. Nimicul fusese violat. Era ceva. Sophie încercă să facă curățenie, dar existau acolo urme de neșters. A trebuit să le acopere. Pe un perete a pus o bibliotecă și, în mod ciudat, acea bibliotecă goală cu lemnul a cărui culoare se apropia, gândea Sophie, de portocaliu, nu părea să îi influențeze prea mult N-ul, ba chiar îi plăcea. La un moment dat Sophie s-a gândit că o soluție pentru a fi mai conștientă de propriul nimic ar fi aceea să o facă prin contrast. Sophie s-a gândit, așa, de experiment, să umple rafturile. Și ce altceva ar fi fost mai bun pentru o bibliotecă goală decât cărțile? Nu își mai amintea care a fost prima. Probabil Ghid de comportare în Europa. Sau Biblia. Sau…

În scurt timp biblioteca era plină de cărți identice ca mărime, dar de culori diferite, făcând parte din aceeași serie. Era o monotonie în acei trei pe doi metri care o bucură pe Sophie, pentru că ceva-ul era un simplu ceva, și nu mai multe ceva-uri, iar totul era înconjurat de un alb nimic, iar Sophie era mai mândră de N decât de bibliotecă.

La un moment dat, fără un motiv anume, poate doar plictiseala și ideea unui Nou (care începe tot cu N), Sophie s-a gândit să pună și o măsuță în stil baroc. Nimic mai simplu. Acum, în nimicul alb erau o bibliotecă și o măsuță argintie. Dar îi trebuia un scaun. Și-l achiziționă. Apoi se gândi la un serviciu de vin. La fel și pe el. Bineînțeles, făcu rost și de un vin bun, apoi bău fericită, gândindu-se la N-ul ei. Nu știa dacă se gândea la nimic sau la nou.

Acum în mintea lui Sophie era o furtună între două elemente de semn opus. Instabilitatea ei psihică o îndepărtă de prieteni. Se spune că în viața fiecărui om există o mare încercare, iar dacă respectivul trece peste ea, devine mai puternic. Ideea asta se aplică la fiecare încercare peste care treci, dar Sophie se gândea că de data aceasta era altfel. Pentru că era nevoită să aleagă între două tipuri de Eu și de obicei în viață nu faci asta chiar mereu. Nimicul sau Noul. La început de tot când se gândea că experimentase toate lucrurile pe care le putea experimenta se înșelase. În nimicul pe care și-l amenajase la începuturi se distingeau acum următoarele: trei biblioteci, o măsuță și scaune în stil baroc, un serviciu de vin, o sticlă de Bourbon, un casetofon și cel mai important lucru, o fereastră. Fereastra era lucrul care o speria, bibliotecile și casetofonul o calmau, masa și scaunele în ofereau un sentiment de siguranță, iar vinul… vinul cu vinul.

Dar N-ul? Mă refer la nimic. Începuse să se înstrăineze de el. Aproape că nu îi mai recunoștea albețea. Cu cât trecea timpul cu atât Sophie îl umplea: un covor, o vază, un trandafir roșu, reușise să planteze chiar și un cireș japonez. Nici nu bănuise cât de încăpător îi este nimicul.

Știa în subconștient că ziua în care va alege avea să vină. Faptul că nu știa când o deranja puțin, iar în momentele când era supărată, nervoasă, frustrată, își îngrijea cireșul. Cumpărase și niște fluturi pe care îi urmărise – cocon, larvă, adult – până crescuseră mari. Regreta doar că nu văzuse momentul când își desfăcură aripile. Poate că acea impresie era autoindusă, dar acum, când își amintea, parcă razele care luminau din spatele ferestrei erau mai puternice. Nu știa cum o făcuse, cum alesese, și o parte din vină o avea și zeul care nu îi mai voia povestea, dar dintr-odată văzu că nimicul era insignifiant, iar Noul îi umplea locuința.

Sophie era mai fericită decât fusese vreodată în viața ei.

La revedere.

Anunțuri

2 răspunsuri to “Despre nimic, nou și ceva”

  1. Fakey Says:

    foarte tare 🙂 .. mi-a placut ca pornind de la nimici a facut ceva nou , si abia cand pentru ea nimicul a fost finalizat la numit nou 😀 mi-a placut modul in care ai prezentat nimicul evoluand 😀 si cu fluturii .. traiasca stim noi cine :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: