Ceva ce e evident

Trece. Trece prea repede, nu-i așa? Deschizi ochii cât de larg poți, să cuprinzi tot ce poți cuprinde, lumina, culorile, expresiile lor, alte tuturor și până și mirosurile. Însă te trezești la aceeași masă ca vai de ea, plină de zgârieturi făcute cu caterul care îți place atât de mult, de găuri acoperite cu ceară să nu dăuneze reliefului, marcăr roșu și negru, pastă corectoare – RIOT BURN SLOW, pentru că mai există totuși ruinele și amintirile –, masă care și-a păstrat, cel puțin momentan, aparenta veșnicie. A fost acolo de când ai început să gândești și să îți dai seama că faci asta, de când pleoapa celui de-al treilea ochi ți-a zvâcnit și de atunci ea(masa) s-a încărcat cu amintiri. Însă știi ce? Trece. Nu te poți împotrivi, scuze. Toate trec. Elementele trecutului care reprezintă împreună pilonul copilăriei tale se duc unele după altele și nu poți face nimic ca să le oprești, chiar dacă turnul nu se prăbușește pentru că sunt înlocuite mereu de altele.

Și când se duce un element dintr-o anumită amintire știi sigur că ea nu se va mai repeta. Chiar dacă părinții se vor mai duce la o nuntă, tu nu vei mai sta în fața blocului acela, vorbind, râzând, apoi mergând către Spitalul 9 pentru că e noapte și pentru că e interesant. Nu te vei mai întoarce de acolo spunând că ai văzut o fantomă când prietena ta a coborât scările acelea către ușa cu trei găuri ca niște arsuri, în formă de ochi și gură căscată. Nu vei mai spune că fantoma parcă ținea ceva la spate, ori parcă avea ceva pe frunte, o cruce. Nici măcar nu-ți mai amintești dacă aia a fost în ziua aceea…

Dar e bine, nu? Pentru că apele care trec rămân curate. Nu ai vrea să se împută, nu-i așa? Ce îți lipsește cel mai mult? Inocența și naivitatea, răspunzi imediat. Acum nu mai crezi – oare? – că poți convinge un terorist să nu mai fie rău doar arătându-i cât de frumoasă e lumea, doar vorbind cu el. Asta a fost acum nouă ani, când mamaia și tataia nu te lăsau să te uiți la desene pentru că tocmai căzuseră turnurile gemene. Acum nu te mai temi să spui numele Celui de Jos, însă te temi de alte lucruri. De ce te temi? Te temi să vorbești în public. Te temi să mai cauți șerpi în iarbă – ei, nu minți, încă mai cauți, însă acum chiar îți pui problema unei vipere. Te temi să sapi cu mâinile goale în găurile din pământ după șopârle, poate iese altceva.

Privești în urmă și pe masa care a absorbit ca un burete amintirile și te gândești câte au trecut. Întotdeauna trecutul este învăluit într-o aureolă. Mulțumesc pentru amintiri. Sunt cele mai bune care puteau fi. Pentru că rămân amintirile, da, ele vor rămâne mereu. Poți(știi că poți!) să le faci într-atât de reale încât să pară că te-ai întors. Închide ochii. Sau lasă-i deschiși. Creează cadrul. Apoi recreează sentimentul predominant. Apoi persoanele. Și dacă folosești Secretul și continuând lucrurile altfel decât au fost în realitate, influențezi viitorul?

Dacă lucrurile se întorc? Ai vrea? Te gândești. Te gândești că dacă primești ceva trebuie să dai altceva la schimb. Răspuns: nu. Rămânem aici, doar aici, pentru că morții nu trebuie treziți, iar în bălțile murdare care s-au liniștit și în care îți poți vedea cât de cât imaginea nu trebuie să te joci cu bățul. Lasă-le așa. Este cel mai bine.

Anunțuri

Un răspuns to “Ceva ce e evident”

  1. izell Says:

    La multi ani, Silvana! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: