Fantasy junkie, te rog, aripi! și Viața la Țară…

…pseudonimul mult mai nimeritului Paradis al Țânțarilor.

Noapte, într-un final. Cer relativ senin. LUNĂ, pentru prima oară după săptămâni întregi. Începusem să mă tem că a dispărut. Pământul crăpat arăta ca una din acele imagini post-apocaliptice în care oamenii se bat pentru apă și un singur copăcel pipernicit fără frunze își înfige rădăcinile doar pe jumătate printre crăpături. Florile albe în care se reflecta lumina semănau cu niște beculețe. Mi-era pe de o parte teamă să pătrund mai departe în lan sau înspre pădure,

(Animalecudouăpicioare!Conspirațieînfiecarecondeumbră!)

combinată cu 100% frustrare pentru această teamă, iar pe de altă parte nu voiam să mă strige cineva să îmi sufle peste castelul de cărți de joc. Așa că am rămas acolo. M-am mișcat în elipsă, atât cât îmi permiteau știuleții de porumb, micuți la început, cu mâinile ușor depărtate, dorindu-mi și dorindu-mi să am aripi, să văd pădurile de sus, să plec naibii și să nu mă mai întorc. Am regretat din nou evoluția omului înzestrat doar cu mâini și picioare (cap, eventual). Pe undeva pe acolo m-am gândit la Răzvan. I-ar fi plăcut priveliștea… deși nu eram chiar atât de aproape de pădure – câmpurile cultivate, și mai ales cu porumb, sunt urâte și enorm de simple, aceeași imagine oriunde ai privi – iar dacă n-ai aripi, tot degeaba…

Sunt deshidratată de lipsa lunii pline. Să merg în pădure? Animale cu două picioare. Conspirație în fiecare con de umbră.Cam în zona asta am fost depășită numeric de zeci de ori de țânțari.

Când m-am întors cu un hanorac, pantaloni lungi și pălărie din aceea pe care o poartă apicultorii am remarcat că florile-beculețe s-au stins. M-am uitat la norii ăia nemernici și m-am enervat. Prima oară după aproape patru săptămâni văd și eu luna și mă lași doar ZECE MINUTE?

La București urăsc luminile noaptea. Acolo lumea era atât de întunecată că mi-a luat un timp să găsesc drumul înapoi. În unele cărți, când personajele principale sunt urmărite sau vor să fie discrete, circulă (cu pe josul, dar de cele mai multe ori cu pe calul) noaptea. Verdict. Imposibil. Nu. Niciodată.

Noaptea m-am bătut c-o muscă. Tot timpul m-au bătut țânțarii. Văd vreo treizeci de mușcături, zgârieturi și bube – într-un fel le-am dus lipsa. M-am specializat în omorârea țânțarilor. Am început să citesc Mobilul de Stephen King la lumina lanternei mobilului tatei. Am dus enorm lipsa muzicii. Cruntă nevoie de un iPod.

Cam atât de aici, terminat.

Yna waighen phobo ahva. Y vorgiari… whraitas meida cavkati phen na va. Coma va. iYna menema anav.

Anunțuri

Un răspuns to “Fantasy junkie, te rog, aripi! și Viața la Țară…”

  1. your text is verly good ~

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: