Ea știe, ea nu știe

Deschide ochii și se uită în sus. Cerul i se pare un negru infinit, dar e doar de la luminile orașului pe care l-a privit cu câteva secunde înainte. Se întreabă mereu dacă există o altă lume, sau dacă sfârșitul vieții individului este sfârșitul absolut. Se mai întreabă dacă este un blestem sau un dar să fii nemuritor, însă asta nu o poate spune decât, crede ea, cel care a fost la viața lui și muritor și nemuritor. Gândul acesta o apasă tot mai tare și nu știe dacă a făcut alegerea corectă, nu știe nici măcar dacă vrea să afle răspunsul.

Ea nu știe.

Se ridică, vrea să se întoarcă, însă luminile o prind din nou, ca promisiunea unei lumi pierdute. Se afundă iar în gânduri, capturată de acel covor fosforescent ce i se întinde la picioare. Nu știe dacă îi sunt superiori sau inferiori, ei, oamenii de jos. Se simte nesigură, oarbă pe un drum nou. Se reașează pe margine, iar picioarele îi atârnă în gol. Oftează…

Se întoarce brusc, alarmată de un zgomot necunoscut și privește bezna din spatele ei. Din adâncul ei se desprinde o vagă formă umană, care înaintează încet. Îl recunoaște și privirea i se întoarce la lumini. Îi pândește mișcările și îi simte, mult mai puternic acum, mirosul.

– Frumos, nu? Dacă ești acolo nu-ți dai seama.

– Aș vrea să nu-mi dau seama.

– Și eu… într-un fel. Când ești în interiorul oului nu înțelegi că te protejează și te revolți.

– Abia când spargi coaja realizezi ce ai avut și vrei înapoi.

– Dar nu mai poți. Nu putem schimba lucrurile. Asta e.

– Corect.

Înghite în sec. Știe că nu mai poate sta mult. Știe și el, știu amândoi, dar niciunul nu se îndură să rupă minciuna dureroasă în care încă se mai scaldă. Ei sunt sus, lumea e jos, iar asta nu se va mai schimba niciodată.

– Sentimentul ăsta de pierdere este greu de descris, spune el. Îmi roade sufletul.

– Care suflet?

– Greșești. Încă avem unul.

– Unul singur pentru amândoi, jumătate pentru fiecare?

– Dacă vrei tu, poate fi și așa.

Ea tace. Ea nu știe.

Apoi se iau de mână și, primind putere unul de la jumătatea de suflet a celuilalt, rup vraja. Orașul de jos e pierdut pentru ei, orașul a trecut, orașul e mort în ochii lor, iar ei în ochii lui.

Se întorc împreună și pășesc în beznă.

Acum, ea știe.

Anunțuri

4 răspunsuri to “Ea știe, ea nu știe”

  1. magykhurin Says:

    Melodia: epicaaaa! Povestea: la fel… dar prea SCURTAAAA!
    Ne dai doze atat de mici ca sa ne omori cu asteptarea?!!

  2. Vindicator Says:

    esentele tari se tin in sticlute mici.e foarte frumoasa povestea.ca sa nu mai vorbesc de muzica.

  3. Alexa_10 Says:

    Imi place stilul tau!Ar trebui sa scrii o carte!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: