URZEALA TRONURILOR de George R.R. Martin

De URZEALA TRONURILOR și mai precis de Cântec de Gheață și Foc am aflat datorită unei reclame de la Universitate. Treceam în fiecare sâmbătă pe acolo, astfel încât îmi reaminteam săptămânal de George R.R. Martin, cel despre al cărui Cântec afișul spunea că reprezintă începutul detronării lui Tolkien. Citisem deja LOTR, așa că într-un fel mă revoltasem: „Cum poate fi ceva atât de bun, mai bun decât LOTR?”. Am luat prima carte (două volume care pe vremea aceea mi se păruseră imense) de la Gaudeamus și am început să le citesc, dar după vreo cincizeci de pagini le-am lăsat, gândindu-mă câți bani am dat pe niște prostii. Eram foarte dezamăgită.

Dar la vreo trei luni după asta m-am reapucat. Nu știu exact când s-a întâmplat, probabil că după primul volum, dar m-am îndrăgostit de ele. La sfârșitul URZELII am rămas cu gura căscată și îmi amintesc și acum cât de fericită am fost după câteva luni, când am pus mâna pe a doua carte, formată tot din două volume.

Cântec de gheață și foc te face să înțelegi că prea multă ciocolată de-a lungul anului distruge ciocolata de Crăciun. Sau că ți se poate face lehamite de un fantasy dacă are prea multă magie, prea mulți vrăjitori sau dragoni, iar pentru buna desfășurare a acțiunii și pentru plăcerea cititorului Martin pare să elimină aceste elemente. În Cântec este pus accent pe construcția personajelor și pe evoluția lor. Aproape că nici nu-ți dai seama că este un fantasy până nu apar dragonii sau până nu auzi de Melisandre. Iar atunci când îți dai seama vrei mai multe dovezi, dar Martin prelungește acțiunea și o prelungește, nu ai parte de niciun punct culminant, doar o înșiruire de evenimente, iar sfârșitul e foarte, foarte departe. În Cântec m-am simțit de parcă mi s-ar fi dat apă cu lingurița, când mie îmi era foarte sete. Ceea ce nu a făcut decât să vreau să citesc mai mult.

Martin îți mai demonstrează că o carte nu trebuie să se termine așa cum te-ai așteptat tu sau cum ar fi mai bine pentru personajele de care te-ai atașat ca să o ții minte. Este o serie prea ruptă din realitate pentru a păstra nasoalele doar pentru cei răi (la care începi să ții după un timp). Și dacă nu-ți dai seama de asta când fiul lui Ned Stark, lord de Winterfell, o pățește, iar Ned pleacă cu regele în Sud, atunci sigur înțelegi când Ned însuși o încurcă, iar dușmanii lui, Lannisterii, cei despre care ești convins la început că sunt elementele negative par să ia puterea.

Dar, ca în viață, roata se învârte și lucrurile se schimbă. Avem parte de regi incompetenți, prea atașați de trecut ca să vadă prezentul, de cavaleri fără onoare, dar și de cei cu prea multă onoare față de cât ar fi cazul, de intrigi și de comploturi și peste toate acestea de ticăloșia umană omniprezentă. Adică de toate.

Titlul Românesc: Urzeala tronurilor
Titlul original: A Game of Thrones
Autor: George R.R. Martin
Editura Românească: Nemira
Editura originală: Bantam Books (USA); Voyager Books (UK, Australia)
Traducător: Urzeala tronurilor – Silviu Genescu
Melodii: Forsaken – Within Temptation ; Here comes the king – X-ray Dog; A Song of Ice and Fire.

Anunțuri

9 răspunsuri to “URZEALA TRONURILOR de George R.R. Martin”

  1. Vindicator Says:

    Prima carte dintr-o serie geniala.Eu pesonal ma bucur ca Eddard si altii ca el o patesc.Ei stricau tot farmecul cartii.
    Jon e epic!
    Valar Morghulis

  2. Si pe mine m-a atras acelasi „comentariu” de pe spatele cartii: „…inceputul detronarii lui Tolkien”.
    Nu am citit nimic de Tolkien (am vazut in schimb filmele facute dupa Lord of the Rings), asa ca nu stiu cat de mult se apropie sau se departeaza Martin de Tolkien.

    Cert este ca Martin a devenit preferatul meu in materie de Fantasy, iar ce m-a atras cel mai mult la acest roman (Cantec de Gheata si Foc), la acest stil de fantasy, este faptul ca intr-o perioada in care pentru multi (scriitori si/sau cititori, ca sa nu mai zic de jocuri) fantasy-ul pare sa insemne zane, orci, elfi, undead si alte creaturi de genul acesta, Martin este singurul sau printre singurii care foloseste o doza minima de „supranatural”.
    Sigur, are dragoni, are morti vii, are lupi stravechi, are magicieni si maesteri, dar taramul pe care il construieste nu este unul direct de basm. Basmul tocmai s-a terminat, odata cu desfiintarea Targaryenilor, este o lume cat de cat normala. Basmul s-a terminat si e pe cale sa reinceapa, odata cu dragonii, odata cu invazia ne-mortilor, odata cu Melisandre, odata cu Braavos-ul.

    Abia astept sa inceapa Dansul…

  3. […] nou), Caius, CrissDinu, Kate, Lala, Nice, Oana(care zice c-a revenit), Oty, Răzvan, Shauki, Silvana(care chiar m-a convins să iau seria Cântec de Geaţă şi Foc), Silvia, Vania(îi predau drepturile de autor pentru metoda asta de pinguire ) şi […]

  4. Silvana,este adevarat ca URZEALA TRONURILOR are parti in care personajele fac sex?Te rog raspunde.Mi se pare f interesanta si vreau so cumpar insa daca are parti din alea…

    • da, este adevărat, însă ar fi o mare greșeală să nu iei cartea doar pentru asta. Prima oară când am inceput s-o citesc am lăsat-o din cauza asta, dar am mai încercat o dată după câteva luni și nu m-am mai putut despărți. Sunt… elemente care fac parte din viață, nu poți să îi ceri să le ignore.

      • Aha.:D Totusi nu vreau sa intru in detalii dar aceste parti sunt detailate sau pur si simplu o propozitie.De ex: X si Y au…tralala :))

  5. my friend, pune tu mâna și ia-ți măcar prima carte. o vei începe, vei da peste acele pasaje și apoi, scârbit, o vei pune la loc în bibliotecă. Dar peste câteva luni îți vor cădea ochii pe ea și o vei încerca din nou, doar că nu o vei mai putea lăsa din mână.

    Este încercat pe pielea mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: