Nirvana

Stă scris negru pe alb. Negrul ar putea fi un om pe o foaie de zăpadă. Nu voia să vadă oameni. Se aplecă şi se uită mai atent la punct, îngustându-şi ochii. Era un coş de gunoi. Nemişcarea e binevenită.

Fantomele celorlalte Silvane care au trecut pe acolo de-a lungul timpului, uneori singure, alteori însoţite, îşi aruncă umbra şi toate se uită la ea şi ea se uită la toate. Însă una singură iese întotdeauna din tipare, mai vie şi parcă mai acuzatoare decât celelalte. Era însoţită. Cinci. Nu mă voi mai gândi la asta. În curând nu o să se mai gândească la nimic.

Îşi alese un loc şi se întinse pe spate, cu mâinile depărtate. Ce cald e pământul, însă nu ştia din ce ungher al minţii venise gândul acesta, căci, de fapt, frigul începea să îi intre tot mai adânc în oase, însă ea nu se ridica şi nu tremura. O pasăre trecu pe deasupra capului ei. La început semănase cu o raţă, apoi cu un pescăruş, o cioară şi în cele din urmă o bufniţă. Zbura atât de frumos. Dacă mi-ar creşte aripi, aş pleca de aici. Fantomele treceau în continuare pe drum, unele invocând vara, altele toamna.

Stând în acel loc lăsase o altă fantomă, o altă memorie. Însă de data aceasta lăsase şi un corp negru pe o foaie de zăpadă, din ce în ce mai cald. Cald precum pământul iarna.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: