Îmi voi permite să vorbesc despre Dumnezeu

Și despre ce ar răsuna din căștile Lui, dacă s-ar hotărî într-o zi să asculte muzică. Pentru că sunt convinsă că dacă ar fi să aleagă un gen, pe acesta L-ar alege. Poate că muzica I-ar răsuna direct în cap (să îi acord elemente atât de specific umane? Da, pentru că, deși nu este uman, o să spun că are căști – deci urechi – iPod – deci mână și degete care să-l țină – și, în principiu, cam tot ce au oamenii, ca să Îl putem vizualiza). Mi-L imaginez stând pe balcon, sprijinindu-se de balustrada de piatră, cu iPod-ul în mantie. Și-a setat deja melodiile. Închide ochii și inspiră adânc și de fiecare dată când își imaginează ceva, acel lucru chiar se întâmplă pentru că El este Universul și Universul este El, iar gândurile lui își găsesc formă instantaneu.

Poate că ar dansa prin cameră, răsucindu-se după cum sună melodia, iar la fiecare oprire și întoarcere, când degetul mare de la picior atinge covorul din divinele apartamente stârnind un norișor invizibil de praf, regate să se prăbușească și altele să se nască. Își pleacă capul și întinde brațul, iar Francois Ravaillac îl asasinează pe Henric al IV-lea. Își ridică ambele mâini deasupra capului, apoi le lasă încet în jos, imaginându-și – pentru că melodiile acestea îți deschid o paletă întreagă de posibilități – că o jerbă de flăcări țâșnește din ele, iar Londra arde. Se răsucește, un fir din barbă zboară prin aer iar când atinge călimara Napoleon se hotărăște să scrie Codul Civil. Își unește trei degete într-un semn pe care oamenii l-au făcut de multe ori, iar România devine monarhie.

Pe 12 septembrie se naște Hans Zimmer. Pe 4 iulie 1980 de naște Thomas J. Bergersen.  Ei și mulți alții aveau să fure din iPod-ul divin melodiile care îi vor face celebri. Este ceva care ne unește pe toți.

M-am bucurat să văd asta la Kacska16:

Anunțuri

3 răspunsuri to “Îmi voi permite să vorbesc despre Dumnezeu”

  1. magykhurin Says:

    Just! Chiar just! Ascultand melodii ca asta sau TSFH a creat Dumnezeu gaurile negre, nebuloasele, supernovele si multe alte centre infinite de putere…

  2. De fapt.. nu Dumnezeu a scris Codul Civil, oamneii au facut-o.. El doar a asistat. Ce legatura are faptul ca Francois Ravaillac îl asasinează pe Henric al IV-lea cu Dumnezeu? Niciuna. El a actionat cum a vrut el cand a ucis.. Celelalte ganduri, le aprob.. sunt chiar frumoase.

    • Ravaillac a făcut-o în numele lui Dumnezeu, deși a fost convins și împins de la spate de cei care nu-l voiau pe Henric la putere – recte Maria de Medici – dar tot în numele unui Dumnezeu l-a ucis (la fel ai fi putut întreba ce legătură are incendiul din Londra cu El), cât despre Codul Civil – am spus că lui Napoleon i-a venit ideea.

      Șiii.. mersi:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: