Recursiv

Simțeam de muuult timp că mă risipesc și că nu fac ce trebuie, dar atâtea lucruri s-au schimbat de acum un an – un an jumate și piticul din creierul meu ancorat în trecut le voia înapoi, dar nu făcea nimic, ci doar se plângea. Nici măcar jurnalul nu mai are aceeași… profunzime ca la început. Nu mai scriu atât de des pe blog (iar asta este o exprimare destul de drăguță), nu mai scriu nici la carte și deși știu ce se vreau să spun, când încep să pun ceva pe foaie cuvintele îmi ies chiuite, plictisite și fără viziune. Sau așa îmi pare. Existau momente în care părea că am regăsit atmosfera acelor vremuri (AUR, AUR!!!), dar treceau repede. Un coleg din clasă mi-a spus că nu am mai avut un status demn de comentat de mult timp. Și, ca să parafrazez, nu știu cum să îmi regăsesc acea strălucire atât de naturală atunci. Nu am mai citit ceva cu adevărat mișto, ceva care să mă transporte în alt loc, nu am mai dat pe la cenacluri (asta a fost din vina școlii) și am impresia că am pierdut contactul cu acea lume în care intrasem atât de fericită.

Iar această impresie este cu atât mai puternică cu cât ERA SĂ PIERD Bookfestul. Ca să ne înțelegem, Gaudeamusul și Bookfestul sunt două elemente intrinseci ale fiecărui an, două elemente la care TREBUIE să iau parte, două elemente… fixe, imuabile și așa mai departe. Sunt ca soarele. Faptul că eu aveam impresia că Bookfestul este în iunie, așa cum a fost de fiecare dată, nu schimbă tristul adevăr că s-a cam rupt legătura. Îmi imaginez că ajungeam… undeva prin 10 iunie și căutam și eu pe google „Bookfest 2011” și îmi dădeam seama că a fost în mai. Cred că îmi dădeam zeci de pumni în cap.

Și în mod sigur dacă nu ar fi fost Oliviu nu aș fi aflat. Doamne, am aflat cu nici o săptămână înainte să înceapă, asta este INACCEPTABIL.

Nu știu, încerc să găsesc explicația. Poate că este faptul că nu mai am motivație, dar cum să nu am? Încerc să dau vina pe alții, dar e evident că e vina mea căci, până la urmă, tot ce ni se întâmplă este din vina noastră, direct sau indirect. Și ideea e că EU trebuie să mă schimb, să mă întorc la acele vremuri. Sau (de preferat) să fac unele noi, mai strălucitoare. Nu știu, nu știu, nu știu. AAAH, trebuie să îmi revin, asta ține de prea mult timp!!!

Programul Bookfest este acesta: De miercuri (25 mai) până duminică (29 mai), începe la 10:00 și se termină la 22:00.

Iar lista, atât cât am reușit să scriu în lunile trecute când am mai dat prin librării și m-am mai uitat pe site-ul nemirei, este asta:

1..Stephen King – Turnul intunecat: Vrăjitorul și globul de cristal
2.Stephen Donaldson – Razboiul uriașilor
3.Robin Hobb – Răzbunarea asasinului
4.Naomi Novik – Tronul de Jad
5.Aurel Carasel – Dumnezeule de dincolo de burta universului
6.Praxis – Walter Jon Williams – Leda
7.Cicatricea – China Mieville
8.Consiliul de fier – China
9.Alexandru cel mare – Valerio Massimo Manfredi – Alfa
10.Paladinul sufletelor – Tritonic
11.Vânătoarea sfântă – Tritonic

O să mai dau o raită prin librării și pe site-uri să văd ce ar mai putea fi pe listă. Dar fantasyurile nu mă mai atrag, mi se pare că nu învăț nimic din ele în afară de eventuale idei pentru carte, dar faptul că nu mai citesc f/sf nu este o scuză. Dacă istoria se repetă, trebuie să se repete și vremurile. TREBUIE! Asta ar putea însemna că nu mă pot adapta vremurilor noi și poate că așa este, dar…

…am terminat.

Anunțuri

8 răspunsuri to “Recursiv”

  1. Alexa_10 Says:

    Ma intrebam ce s-a intamplat cu tine.Poate e din cauza ca imbatranesti.Gandeste-te.Liceul,programul incarcat si grijile enervante.Am inceput sa urasc adolescenta.In afara de timpul liber si lipsa responsabilitatii nu merita absolut nimic.

  2. Hm… o sa ti dau diseara, daca intri pe mess sa te te uiti la ceva, jumatate de ora. Poate iti mai revii.

  3. Balin Feri Says:

    Hmmm, cam multe chestii pe listă …care nu merită cumpărate. Poate ne vedem la târg şi povestim, si poate te conving să nu arunci banii pe ce nu merită. Ca de exemplu pe cele două cărţi ale lui Bujold, Paladinul si Vânătoarea. Sunt niste continuări jalnice ale primului roman, acţiunea e chinuită, ruptă, fragmentată, explicaţiile prea multe si descrierile plictisitoare. în plus ultima parte nu mai are nici o legatura cu restul, doar ca se întâmplă undeva la graniţa lumii creionate anterior. Pe mine m-au dezamagit crunt si nu cred ca diferă gusturile noastre chiar atât de mult…

  4. Oliviu Craznic Says:

    he, deci chiar te-ai bucurat ca ti-am spus de bookfest:). glad to be of help.

  5. balinferi Says:

    Adaugă Alexandu Cel Mare pentru ca este o romanţare inutilă, îndepărtată de adevărul istoric şi cele două ale lui China, dacă nu cumva îţi place stilul lui scremut, chinuit şi plictisitor, eu cel puţin asa l-am perceput.

    • Oliviu Craznic Says:

      despre alexandru cel mare gasesti una a lui maurice druon care e buna rau (druon scrie bine si in plus e istoric).

  6. Eu din prima, instantaneu, pe ne ve, am vazut cel putin jumatate din lista inutile, dar nu stiam cum sa-ti spun de ele. Pentru ca tinzi sa faci ce vrei si nu asculti. Iata ca dl Balin Feri te-a si convins. Si asa este bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: