Archive for the Nemira Category

EU SUNT NUMĂRUL PATRU de Pittacus Lore

Posted in Cărţi, Nemira, Recenzii on 11/03/2011 by Silvana

Din punctul de vedere al acțiunii, EU SUNT NUMĂRUL PATRU nu a fost chiar ceea ce mă așteptam, însă în ceea ce privește ideea, povestea și imaginile pe care a reușit să le creeze Pittacus Lore nu am nimic să îi reproșez. Problema, destul de mică, este că am avut impresia că jumătate de carte nu s-a întâmplat nimic extraordinar, când eu voiam să își facă intrarea mai repede extratereștrii răi, John să își descopere mai repede puterile și să facă și alte lucruri în afară de cele pe care le face orice om normal. Ceea ce vreau să spun este că mă așteptam la descrieri mai ample ale celorlalte lumi (care, chiar dacă au existat, nu au fost îndeajuns de numeroase încât să mă mulțumească), nu doar la descrierea relației dintre John și Sarah sau la divergențele dintre acesta și Mark. Însă asta depinde doar de așteptările inițiale ale cititorului.

Cu toate acestea cartea nu a fost deloc rea. Pe alocuri mi-a amintit de Jumper, tot de la Nemira și am avut surpriza plăcută să descopăr paragrafe care au meritat să fie subliniate, precum „Iar când ai impresia că totul e pierdut, că totul e cumplit și sumbru, speranța continuă să existe, întotdeauna.” Sau „Nu trebuie să fim caracterizați de lucrurile pe care le-am făcut sau nu le-am făcut până acum. Unii se lasă dominați de regrete.” Paragrafele de genul acestora au dat o profunzime neașteptată și i-au mai ridicat puțin nivelul.

John este un extraterestru venit de pe o planetă distrusă, Lorien, împreună cu alți opt asemenea lui, lorici cu puteri, fiecare dintre ei având câte un protector al cărui scop era să îi crească, învețe și antreneze pentru momentul când se vor lupta cu mogadorienii, specia de extratereștrii care le-a distrus planeta. Dar fiecare echipă trebuie să se mute dintr-un loc în altul ca să nu fie descoperită, până când vor fi destul de puternici ca să îi înfrunte. Ultima mutare îi aduce pe John și pe Henri, protectorul lui, într-un orășel din Ohio, unde John își face atât prieteni, cât și dușmani, lucruri care îl fac să se atașeze de acel orășel și îl împiedică să plece atunci când este nevoie.

Nu știu nimic despre nicio continuare, însă după modul cum s-a sfârșit cartea, trebuie să existe. Un alt punct în plus pe care l-am observat este atmosfera de realitate care înconjoară cartea. Pittacus Lore te asigură din când în când că toate lucrurile povestite sunt reale și că mogadorienii chiar sunt pe cale să ne invadeze, iar acest pilon în lumea reală este unul dintre lucrurile pe care le apreciez.

În încheiere, vă anunț că pe site-ul Nemirei EU SUNT NUMĂRUL PATRU are 40% reducere, deci nu vă rămâne decât să o cumpărați, să o citiți și apoi să vedeți și filmul.

Titlu original: I am number four
Titlu românesc: Eu sunt numărul patru
Autor: Pittacus Lore
Traducere de: Ana Veronica Mircea
Editura: Nemira

Notă: + + + (din 5)

Melodie: Might and Magic Heroes 6 – Trailer Music by Tom Salta

Two Steps From Hell – United we stand Divided we fall

Gaudeamus 3

Posted in Cărţi, Nemira, Trebuie citit on 08/12/2010 by Silvana

Gata, ăsta e ultimul post de anul ăsta numit Gaudeamus (și o oarecare cifră după). Este bine că am ajuns la trei – suntem ucenici. Încep să cred că exagerez punând atâtea posturi despre cărți pe blog într-un timp atât de scurt – cine le citește? una la mână și doi la mână, hai să trecem la altceva. Dar stați liniștiți, în vară mai vine unul.

În continuare sunt cărțile de la un G propriu zis și cele luate cu o/două/aproape trei săptămâni înainte de el, la foarte mari reduceri (Ne-mi-ra! Ne-mi-ra!) pe care nu le puteam rata, dar fiind atât de apropiat de G, consider că nu e o problemă dacă le pun aici, cam așa am făcut și anul trecut.

1. Dolores Claiborne – Atât de ieftină. Atât de King.
2. Ținuturile pustii – Ka. Nici nu mai trebuie să spun de ce.
3. Talismanul – De șapte luni tot încerc să pun mâna pe el.
4. Duma Key – Recenzia de la blogul lui Feri nu a fost favorabilă, dar nu am putut rata reducerea.
5. Semne bune – Pentru că a adus Răzvan vorba de ea.
6. Apocalipsa – N-am absolut nicio idee despre ce e vorba, dar cică-i genială.
7. De partea întunecată a Soarelui Lung – Așa am vrut.
8. Chemarea lui Cthulhu În „La asfințit”, în „N.”, personajul negativ, dacă îi pot spune așa, se numea Cthulhu.
9. Familia Borgia – Îmi plac :X.
10. Sanctuarul – Pentru copertă. Și, mă rog, ce scria pe spate.
11. Amurgul templierilor – Pentru că este despre Franța.
12. Asasinul regal – Pentru că prima carte a fost foarte drăguță (iar asta este superbă).
13. Revolta – Se putea să nu?
14. Wyrm – Nu mai aveam ce să iau de la Nemira.
15. Fecioara de Fier – 3 lei :-??
16. Nestemate visătoareMulțumesc, Feri.
17. Crisalidele – Din nou, mulțumesc, Feri.
18. Blestemul Chalionului – Pare interesant.

Și deși nu se văd pentru la momentul pozei erau împrumutate:

19. Parfumul văduvei negre – pentru că nu se putea să nu (mai am 5 pagini).
20. Jocul puterii – Același autor a scris Arginții lui Iuda și mi-a plăcut.

 

Ei bine, am terminat socotelile cu Gaudeamusul de anul ăsta. Care, în ciuda crizei, iată că a adus destul de multe. Abia aștept vacanța, abia aștept să ningă, abia aștept Crăciunul și abia aștept 2011. Abia aștept să îmi pun un hanorac pe mine că mor de frig >:D<

Gaudeamus 2

Posted in Cărţi, Nemira on 06/12/2010 by Silvana

Am încercat să simt același lucru pe care l-am simțit anul trecut când am venit aici, ori acum 18 luni, la Bookfest, și poate că dacă ar fi fost o povestire cu toate ieșite bine, chiar mi-ar fi reușit. Dar nu e. Eram prea grăbită, prea atentă pentru a menține firul discuției cu tipa al cărei nume îl uitasem. Pe partea stângă erau tarabe cu dulciuri, pietre prețioase, brânză, carne. Nu îmi era foame, căci îmi programasem stomacul pentru mâncare abia după ce voi fi ieșit din Romexpo, iar el mă ascultase. Tipei, în schimb, îi era.
Atunci m-a sunat Feri.
– Copil, unde ești?
– Mai am puțin, sunt lângă tarabele alea cu mâncare.
– Aha, vezi că noi suntem la primul restaurant. Pe stânga.
– OK, ajung imediat.
– OK, papa.
M-am despărțit de tipă când am văzut restaurantul și m-am îndreptat către el. I-am văzut pe Feri și pe încă câțiva dintre cei care veneau la cenaclu. Am ajuns din nou la problema cu scrisul. Apoi Feri mi-a dat cărțile, i-am mulțumit, am mai vorbit ceva și am plecat. 17:55.

Intrasem. Am luat de la intrare un ziar, niște pliante și, printre oameni, am ajuns în vârful scărilor. Mi-am dat ghiozdanul jos, geaca, mi-am scos telefonul și am selectat melodia. Dynasty – Bruton Music. Cred că am ascultat-o de vreo 3-4 ori, timp în care priveam mulțimea viermuind de la picioarele mele. M-am uitat în dreapta, unde știam că se află Nemira, am privit panoul negru, cu sigla roșie, apoi am privit puțin mai în dreapta, către Rao, apoi către Humanitas, unde cineva ținea un discurs, în spate – Corint – și mai în spate, Trei și Tritonic. Am luat ghiozdanul și am agățat geaca de una dintre bretele, dar mi-am dat seama că în scurt timp o să mă jeneze. L-am dat din nou jos și am îndesat-o înăuntrul lui. Apoi am mai ascultat o dată Dynasty, iar când a ajuns la final, la acele note, tobe repetate, am coborât în ritmul lor scările, dar nu în față, așa cum ar fi fost de așteptat, ci în dreapta, fix către Nemira.

Căutam Apocalipsa, așa cum îi spusesem și lui Feri. Nu mai era la vedere, pe mese, dar era jos, așa că am apucat un exemplar de acolo. Nu m-am uitat să văd dacă avea imperfecțiuni, conta că îl aveam. Bun, am pus mâna pe Apocalipsa, într-un fel must-ul acestui târg. Și acum ce fac? Am mai luat Wyrm. Dar apoi, oricât m-am mai uitat pe acolo, nu am mai văzut nimic. Se pare că aveam tot ce conta de la Nemira, iar asta era în același timp bine, în același timp rău. Amândouă au costat mai puțin decât mă așteptam, iar femeia de la casă m-a întrebat dacă nu cumva vin și pe la sediu, pentru că mă recunoscuse.
Apoi m-am uitat la niște eBook-uri, tot de la stand, cam proaste după părerea mea. Am văzut altele mai bune.
Ei bine, de aici totul a fost o învălmășeală. Am luat o carte cu familia Borgia, cinci lei și consider că am făcut o afacere. După aia cred că am ajuns la Tritonic. Se decernau premiile pentru concursul de romane polițiste. Am aruncat un ochi. Am văzut-o pe Oana și ne-am zâmbit. Se pare că nu era Răzvan câștigătorul. Oricum, știam că nu a venit la Gaudeamus, însă nu se făcea nicio referință la el. Păcat.
Am luat… nu mai știu ce am luat. Probabil că era Blestemul Chalionului. Și Parfumul văduvei negre. Semne bune costa mult și m-a durut când am pus-o înapoi pe raft.
După aceea, Corint. Nimic. Rao, tot nimic. Nu îmi mai pot aminti toate drumurile, totul e o învălmășeală. M-am întâlnit cu Cony la Humanitas. Tocmai îmi spuneam că trebuie să văd pe cineva cunoscut. M-am plimbat pe la Trei și am vrut să iau ceva de Marc Levy, dar nu le-am citit nici măcar pe alea de anul trecut, iar bugetul mă obligă să selectez. Pe unde pe aici a fost și Alfa, Căderea Romei. Și un stand foarte luminos, prea luminos, cu vampiri, îngeri care se îndrăgostesc de oameni și alte siroporisme de genul. Deci nimic.
M-am întors la Nemira, Tritonic (Semne bune costa de fapt 10 lei, YES!), Rao. La Rao erau niște cărți despre masonerie care mă interesau și Codul lui Oreste, dar am zis că le iau la sfârșit, dacă-mi mai rămân bani. Apoi am mers pe la etaj… și mi-am dat seama că se cam termină lucrurile. Strângeau.
Încă o tură. Și încă una. M-a oprit un tip să îmi spună că trebuie să închidă.
– Acum?
– Da, acum.
– Acum-acum??
– Mai dă o tură, dar după asta gata.
Am mai dat trei ture și m-am ascuns de acoliții de genul. Am găsit Millenium Press (YES!) și am luat Soarele lung. Am stat pe gânduri în fața Companiei negre, dar capitolul citit pe net nu promitea prea multe. Cei de la stand veneau și pe la cenaclu. L-am văzut pe Oliviu.
Am mai dat o tură și m-am oprit la Rao. Nu mai aveam bani de cărțile despre masonerie. Lasă, oricum mai am acasă destul despre asta.
Am ieșit, dar când să o iau spre Humanitas m-au oprit servitorii Stăpânului Luminii. S-a terminat.
Am urcat scările. M-am oprit în aproximativ același loc, în vârful lor și m-am uitat la puținii oameni care rămăseseră. Norocoșii. Hei, ăia din spate, spuneți-mi și mie dacă mai găsiți ceva interesant la Tritonic, nu m-am uitat prea bine!
M-am uitat la panoul care atârna și pe care scria de șapte ori: Gaudeamus! Gaudeamus! Gaudeamus! Și încă de patru ori.
Melodia era Tristan de Two Steps From Hell. M-am întors. Înainte de a ieși definitiv, mi-am aranjat toate cărțile în ghiozdan, mi-am pus geaca și am așteptat. Melodia continua să fie Tristan. Când a ajuns la ultimele note, acelea mai epice, am ieșit. Am simțit pasul pe care l-am făcut. Eram cu ochii la ceas și era 20:29.
Iar pe cer era luna plină, ceea ce înseamnă că în urmă cu fix o lună eram în excursie. Cum se potrivesc toate. Și ce seamănă turnurile din față cu turnurile gemene…

 

Cum înțeleg eu adevărul de John Chambers

Posted in Cărţi, Nemira, Trebuie citit on 18/11/2010 by Silvana

Am să-ți arăt frica într-un pumn de țărână

– T.S. „BUTCH” ELIOT

 

Întâi gândit-am c-amăgiri sunt toate

– ROBERT „SUNDACE” BROWNING

 

Pistolarul este adevărul.

Roland este adevărul.

Prizonierul este adevărul.

Stăpâna Umbrelor este adevărul.

Prizonierul și Stăpâna sunt căsătoriți. Ăsta e adevărul.

Halta este adevărul.

Demonul Vorbitor este adevărul.

Am intrat sub munți și ăsta este adevărul.

Erau monștri sub munți. Ăsta este adevărul.

Unul dintre ei avea o pompă de benzină Amoco între picioare și pretindea că este penisul lui. Ăsta este adevărul.

Roland m-a lăsat să mor. Ăsta este adevărul.

Eu încă îl iubesc. Ăsta este adevărul.

Când o ușă nu este o ușă? Când este ușa-raiului, iar ăsta este adevărul.

Blaine este adevărul.

Blaine este adevărul.

Ce zboară pe sus și nu-l vezi? Vântul, iar ăsta este adevărul.

Blaine este adevărul.

Trebuie să fii mereu atent la Blaine, Blaine este hain, iar ăsta este adevărul.

Sunt aproape sigur că Blaine este periculos, iar ăsta este adevărul.

Ce este negru și alb și roșu din cap până-n picioare? O zebră îmbujorată, iar ăsta e adevărul.

Blaine este adevărul.

Vreau să merg înapoi și ăsta este adevărul.

Trebuie să merg înapoi și ăsta e adevărul.

Voi înnebuni dacă nu merg înapoi și ăsta este adevărul.

Nu mă pot întoarce acasă dacă nu găsesc o piatră un trandafir o ușă și ăsta este adevărul.

Uu-uu, și ăsta este adevărul.

Uu-uu. Uu-uu.

Uu-uu. Uu-uu. Uu-uu.

Mi-e teamă. Ăsta este adevărul.

Uu-uu.

 

Stephen King – Ținuturile pustii – Nemira 2010

Despre Gaudeamus

Posted in Cărţi, Nemira on 12/11/2010 by Silvana

După cum știți, peste o săptămână este Gaudeamus (18-22). A trecut un an de la acel Gaudeamus minunat. De data asta voi merge cu moralul pe moarte, galvanizat din când în când doar de ideea că MERG către un loc a cărui sacralitate constă în suma amintirilor de acum un an, de acum un an și jumătate și de acum doi ani și tot așa, că merg pe același drum pe care am mers o dată cu milioane în cont, pe același drum pe care m-am întors cu zeci de cărți. În continuare este o listă… al cărei conținut reprezintă ce a rămas din tăierile bruște de rânduri, pe motiv că „întâi iau prima carte din serie, apoi văd dacă merită să o iau și pe a doua” sau „o să am destule Kinguri, așa că una în plus sau în minus…”. Un fel de rezumat. Sper… Sper să mă ridic măcar la înălțimea acestei mici listuțe, ori măcaaaar la înălțimea rezumatului minimal, adică a cărților bolduite, sau, dacă e să depășim gradul legal de pesimism, la înălțimea rezumatului rezumatului minimal, adică a cărților bolduite și cu italic.

1. Apocalipsa – Stephen King – Nemira
2. Sabia lui Atilla – Alfa
3. Căderea Romei – Alfa
4. Revolta :> – Suzanne Collins – Nemira
5. Mai întunecat decât crezi – Leda
6. Blestemul Chalionului – Tritonic
7. Cronicile marțiene – Leda
8. Chemarea lui Cthulhu și alte povestiri stranii – H.P. Lovecraft – Leda
9. Și dacă…? Cei mai faimoși istorici militari își imaginează ce s-ar fi putut întâmpla dacă… – Humanitas
10-11. Măcar primele două din Seria Lumea Disc
12. De partea întunecată a Soarelui Lung 1 – Alexandria
13. Anotimpuri diferite – Stephen King – Trei
14. La miezul nopții 1 – Stephen King – Trei

 

totul să fie ok.

URZEALA TRONURILOR de George R.R. Martin

Posted in Cărţi, Nemira, Recenzii, Trebuie citit on 05/10/2010 by Silvana

De URZEALA TRONURILOR și mai precis de Cântec de Gheață și Foc am aflat datorită unei reclame de la Universitate. Treceam în fiecare sâmbătă pe acolo, astfel încât îmi reaminteam săptămânal de George R.R. Martin, cel despre al cărui Cântec afișul spunea că reprezintă începutul detronării lui Tolkien. Citisem deja LOTR, așa că într-un fel mă revoltasem: „Cum poate fi ceva atât de bun, mai bun decât LOTR?”. Am luat prima carte (două volume care pe vremea aceea mi se păruseră imense) de la Gaudeamus și am început să le citesc, dar după vreo cincizeci de pagini le-am lăsat, gândindu-mă câți bani am dat pe niște prostii. Eram foarte dezamăgită.

Dar la vreo trei luni după asta m-am reapucat. Nu știu exact când s-a întâmplat, probabil că după primul volum, dar m-am îndrăgostit de ele. La sfârșitul URZELII am rămas cu gura căscată și îmi amintesc și acum cât de fericită am fost după câteva luni, când am pus mâna pe a doua carte, formată tot din două volume.

Cântec de gheață și foc te face să înțelegi că prea multă ciocolată de-a lungul anului distruge ciocolata de Crăciun. Sau că ți se poate face lehamite de un fantasy dacă are prea multă magie, prea mulți vrăjitori sau dragoni, iar pentru buna desfășurare a acțiunii și pentru plăcerea cititorului Martin pare să elimină aceste elemente. În Cântec este pus accent pe construcția personajelor și pe evoluția lor. Aproape că nici nu-ți dai seama că este un fantasy până nu apar dragonii sau până nu auzi de Melisandre. Iar atunci când îți dai seama vrei mai multe dovezi, dar Martin prelungește acțiunea și o prelungește, nu ai parte de niciun punct culminant, doar o înșiruire de evenimente, iar sfârșitul e foarte, foarte departe. În Cântec m-am simțit de parcă mi s-ar fi dat apă cu lingurița, când mie îmi era foarte sete. Ceea ce nu a făcut decât să vreau să citesc mai mult.

Martin îți mai demonstrează că o carte nu trebuie să se termine așa cum te-ai așteptat tu sau cum ar fi mai bine pentru personajele de care te-ai atașat ca să o ții minte. Este o serie prea ruptă din realitate pentru a păstra nasoalele doar pentru cei răi (la care începi să ții după un timp). Și dacă nu-ți dai seama de asta când fiul lui Ned Stark, lord de Winterfell, o pățește, iar Ned pleacă cu regele în Sud, atunci sigur înțelegi când Ned însuși o încurcă, iar dușmanii lui, Lannisterii, cei despre care ești convins la început că sunt elementele negative par să ia puterea.

Dar, ca în viață, roata se învârte și lucrurile se schimbă. Avem parte de regi incompetenți, prea atașați de trecut ca să vadă prezentul, de cavaleri fără onoare, dar și de cei cu prea multă onoare față de cât ar fi cazul, de intrigi și de comploturi și peste toate acestea de ticăloșia umană omniprezentă. Adică de toate.

Titlul Românesc: Urzeala tronurilor
Titlul original: A Game of Thrones
Autor: George R.R. Martin
Editura Românească: Nemira
Editura originală: Bantam Books (USA); Voyager Books (UK, Australia)
Traducător: Urzeala tronurilor – Silviu Genescu
Melodii: Forsaken – Within Temptation ; Here comes the king – X-ray Dog; A Song of Ice and Fire.

Martin, ești un geniu

Posted in Cărţi, Nemira, Trebuie citit on 01/10/2010 by Silvana

și asta, cu ceva mai mult

Cioara aia din primul videoclip este superbă. Vreau și eu o cioară. Dacă prindeți o cioară, vă roooog, dați-mi-o mie. L-am văzut pe Viserys. Arată bine. La fel și Dany. Cred totuși că Tyrion trebuia să fie mai urât. Sper să-i fi respectat ochii bicolori. Touși, sunt mulți cei care s-au atașat de el și trebuia să fie ceva mai frumușel în serial, dacă nu voiau să strâmbăm din nas când apare pe ecran. Îmi place mult cum au făcut blazonul Targaryenilor.

Nu mai putem aștepta până în 2011? Apele trec.. și ce repede o fac.

Martin, te iubim.

Martiiiiiiin! Te iubim! \m/