Archive for the Recenzii Category

EU SUNT NUMĂRUL PATRU de Pittacus Lore

Posted in Cărţi, Nemira, Recenzii on 11/03/2011 by Silvana

Din punctul de vedere al acțiunii, EU SUNT NUMĂRUL PATRU nu a fost chiar ceea ce mă așteptam, însă în ceea ce privește ideea, povestea și imaginile pe care a reușit să le creeze Pittacus Lore nu am nimic să îi reproșez. Problema, destul de mică, este că am avut impresia că jumătate de carte nu s-a întâmplat nimic extraordinar, când eu voiam să își facă intrarea mai repede extratereștrii răi, John să își descopere mai repede puterile și să facă și alte lucruri în afară de cele pe care le face orice om normal. Ceea ce vreau să spun este că mă așteptam la descrieri mai ample ale celorlalte lumi (care, chiar dacă au existat, nu au fost îndeajuns de numeroase încât să mă mulțumească), nu doar la descrierea relației dintre John și Sarah sau la divergențele dintre acesta și Mark. Însă asta depinde doar de așteptările inițiale ale cititorului.

Cu toate acestea cartea nu a fost deloc rea. Pe alocuri mi-a amintit de Jumper, tot de la Nemira și am avut surpriza plăcută să descopăr paragrafe care au meritat să fie subliniate, precum „Iar când ai impresia că totul e pierdut, că totul e cumplit și sumbru, speranța continuă să existe, întotdeauna.” Sau „Nu trebuie să fim caracterizați de lucrurile pe care le-am făcut sau nu le-am făcut până acum. Unii se lasă dominați de regrete.” Paragrafele de genul acestora au dat o profunzime neașteptată și i-au mai ridicat puțin nivelul.

John este un extraterestru venit de pe o planetă distrusă, Lorien, împreună cu alți opt asemenea lui, lorici cu puteri, fiecare dintre ei având câte un protector al cărui scop era să îi crească, învețe și antreneze pentru momentul când se vor lupta cu mogadorienii, specia de extratereștrii care le-a distrus planeta. Dar fiecare echipă trebuie să se mute dintr-un loc în altul ca să nu fie descoperită, până când vor fi destul de puternici ca să îi înfrunte. Ultima mutare îi aduce pe John și pe Henri, protectorul lui, într-un orășel din Ohio, unde John își face atât prieteni, cât și dușmani, lucruri care îl fac să se atașeze de acel orășel și îl împiedică să plece atunci când este nevoie.

Nu știu nimic despre nicio continuare, însă după modul cum s-a sfârșit cartea, trebuie să existe. Un alt punct în plus pe care l-am observat este atmosfera de realitate care înconjoară cartea. Pittacus Lore te asigură din când în când că toate lucrurile povestite sunt reale și că mogadorienii chiar sunt pe cale să ne invadeze, iar acest pilon în lumea reală este unul dintre lucrurile pe care le apreciez.

În încheiere, vă anunț că pe site-ul Nemirei EU SUNT NUMĂRUL PATRU are 40% reducere, deci nu vă rămâne decât să o cumpărați, să o citiți și apoi să vedeți și filmul.

Titlu original: I am number four
Titlu românesc: Eu sunt numărul patru
Autor: Pittacus Lore
Traducere de: Ana Veronica Mircea
Editura: Nemira

Notă: + + + (din 5)

Melodie: Might and Magic Heroes 6 – Trailer Music by Tom Salta

Two Steps From Hell – United we stand Divided we fall

Anunțuri

URZEALA TRONURILOR de George R.R. Martin

Posted in Cărţi, Nemira, Recenzii, Trebuie citit on 05/10/2010 by Silvana

De URZEALA TRONURILOR și mai precis de Cântec de Gheață și Foc am aflat datorită unei reclame de la Universitate. Treceam în fiecare sâmbătă pe acolo, astfel încât îmi reaminteam săptămânal de George R.R. Martin, cel despre al cărui Cântec afișul spunea că reprezintă începutul detronării lui Tolkien. Citisem deja LOTR, așa că într-un fel mă revoltasem: „Cum poate fi ceva atât de bun, mai bun decât LOTR?”. Am luat prima carte (două volume care pe vremea aceea mi se păruseră imense) de la Gaudeamus și am început să le citesc, dar după vreo cincizeci de pagini le-am lăsat, gândindu-mă câți bani am dat pe niște prostii. Eram foarte dezamăgită.

Dar la vreo trei luni după asta m-am reapucat. Nu știu exact când s-a întâmplat, probabil că după primul volum, dar m-am îndrăgostit de ele. La sfârșitul URZELII am rămas cu gura căscată și îmi amintesc și acum cât de fericită am fost după câteva luni, când am pus mâna pe a doua carte, formată tot din două volume.

Cântec de gheață și foc te face să înțelegi că prea multă ciocolată de-a lungul anului distruge ciocolata de Crăciun. Sau că ți se poate face lehamite de un fantasy dacă are prea multă magie, prea mulți vrăjitori sau dragoni, iar pentru buna desfășurare a acțiunii și pentru plăcerea cititorului Martin pare să elimină aceste elemente. În Cântec este pus accent pe construcția personajelor și pe evoluția lor. Aproape că nici nu-ți dai seama că este un fantasy până nu apar dragonii sau până nu auzi de Melisandre. Iar atunci când îți dai seama vrei mai multe dovezi, dar Martin prelungește acțiunea și o prelungește, nu ai parte de niciun punct culminant, doar o înșiruire de evenimente, iar sfârșitul e foarte, foarte departe. În Cântec m-am simțit de parcă mi s-ar fi dat apă cu lingurița, când mie îmi era foarte sete. Ceea ce nu a făcut decât să vreau să citesc mai mult.

Martin îți mai demonstrează că o carte nu trebuie să se termine așa cum te-ai așteptat tu sau cum ar fi mai bine pentru personajele de care te-ai atașat ca să o ții minte. Este o serie prea ruptă din realitate pentru a păstra nasoalele doar pentru cei răi (la care începi să ții după un timp). Și dacă nu-ți dai seama de asta când fiul lui Ned Stark, lord de Winterfell, o pățește, iar Ned pleacă cu regele în Sud, atunci sigur înțelegi când Ned însuși o încurcă, iar dușmanii lui, Lannisterii, cei despre care ești convins la început că sunt elementele negative par să ia puterea.

Dar, ca în viață, roata se învârte și lucrurile se schimbă. Avem parte de regi incompetenți, prea atașați de trecut ca să vadă prezentul, de cavaleri fără onoare, dar și de cei cu prea multă onoare față de cât ar fi cazul, de intrigi și de comploturi și peste toate acestea de ticăloșia umană omniprezentă. Adică de toate.

Titlul Românesc: Urzeala tronurilor
Titlul original: A Game of Thrones
Autor: George R.R. Martin
Editura Românească: Nemira
Editura originală: Bantam Books (USA); Voyager Books (UK, Australia)
Traducător: Urzeala tronurilor – Silviu Genescu
Melodii: Forsaken – Within Temptation ; Here comes the king – X-ray Dog; A Song of Ice and Fire.

REGII NISIPURILOR de George R.R. Martin

Posted in Cărţi, Nemira, Recenzii on 25/09/2010 by Silvana

Cel mai mult Martin este cunoscut prin seria lui superbă, Cântec de Gheață și Foc. Având în vedere că aceasta a ajuns pe locul întâi în topul seriilor mele favorite, atunci când am aflat de pe blogul Nemirei că fanilor li se pregătește un festin de șase alte scrieri de-ale lui, mi-am spus, normal, că nimic nu mă va împiedica să le achiziționez.

Citisem Regii nisipurilor de pe wattpad și nu știu de ce la început mi-am închipuit că această povestire este singură în volum. Cu toate acestea, am cumpărat-o. Normal, în afară de aceasta mai erau și alte texte.

Foarte plăcută mi-a fost surpriza când, ajunsă la final, am constatat că, spre deosebire de Zburătorii nopții care m-a dezamăgit întrucâtva, în Regii nisipurilor absolut toate povestirile m-au captivat. Ceea ce e lucru mare, fiindcă eu nu sunt adepta povestirilor scurte, pentru simplul motiv că atunci când reușesc să mă prindă și nu mai simt prezentul, mi se taie filmul când dau pagina și văd că începe altceva. Trebuie să recunosc că după volumul Zburătorii nopții la care doar două povestiri mi s-au părut cât de cât interesante, nu mă așteptam la ceva extraordinar în Regi. Îmi doream doar să fie ceva mai bun ca anteriorul.

Însă a depășit cu mult așteptările. Patru povestiri din șapte mi-au plăcut mult și voi spune ceva despre fiecare.

Probabil cel mai interesant lucru în CALEA CRUCII ȘI A DRAGONULUI este ideea. Într-un viitor îndepărtat există o societate numită Mincinoșii care fabrică religii. Scopul este de a oferi unui popor o luminiță la capăt, un ceva în care să creadă. Minciuna despre care este vorba în această povestire este o variantă a creștinismului, însă multe, multe lucruri diferă și, pot spune, acea variantă este chiar mai interesantă decât a noastră. Prima diferență ar fi că acea religie prezintă un trecut istoric alternativ în care există dragoni, iar Iuda Iscariotul reușește să îi supună, luându-și numele de Iuda Îmblânzitorul-Dragonilor. De data aceasta nu Iuda este trădătorul, ci Simon-zis-Petru, iar Iuda îl omoară pentru asta și își dezlănțuie dragonii după moartea lui Iisus.

A treia povestire, ÎN CASA VIERMELUI, aduce în prim plan o lume subterană populată de două rase dușmane, yaga-la-haii, o populație umanoidă care venerează un zeu căruia îi spun Vermele Alb și grounii, inamicii lor fără ochi. Annelyn, care face parte dintre yaga-la-haii, umilit de faptul că Aducătorul de Carne i-a luat femeia, pornește în căutarea lui în tunelurile grounilor, curios de ce de la apariția lui toți ceilalți Aducători de Carne au început să dispară. Stilul din această povestire este diferit față de cel din celelalte. ÎN CASA VIERMELUI a avut cel mai puternic impact emoțional, în sens că Martin a reușit să creeze universul astfel încât să simți ura personajului, nu doar sa o vezi.

DOAMNA-DIN-STELE ne aduce într-un mediu puțin mai fantasy, probabil de aceea mi-a plăcut și prezintă lupta pentru supraviețuire a unui copil într-o lume prea diferită de a lui, o lume ale cărei reguli este nevoit să le învețe. Stilul a fost diferit față de celelalte povestiri din volum, detașat și rece, lipsit de acea implicare pe care am găsit-o în ÎN CASA VIERMELUI.

Și ultima, dar nu cea din urmă, REGII NISIPURILOR. Simon Kress, indispus după moartea animalelor de companie, un șoim hoitar mâncat de propriul măcelar și peștii lui piranha caută la magazinul lui Wo și Shade un nou animal sau, mai precis, o nouă distracție. Găsește însă o specie de insecte de care nu auzise niciodată, cu forme de organizare și de apărare asemănătoare cu cele umane. Regii nisipurilor îl fascinează tot mai mult, dar sadismul lui și răutatea îl fac să își stoarcă mintea căutând noi metode de a-i vedea în acțiune. Ajunge chiar să le dea de mâncare oameni, dar dintr-o greșeală insectele scapă și invadează casa.

REGII NISIPURILOR m-a lăsat cu o impresie mult mai bună decât Zburătorii nopții. Cu toate acestea, Cântec de Gheață și Foc rămâne din punctul meu de vedere scrierea care-l reprezintă pe George R.R. Martin. Poate că după ce vor apărea la editura Nemira Fevre Dream, Dying of the Light și Dreamsongs, poate îmi voi schimba părerea. Dar până atunci…

Titlul românesc: Regii nisipurilor
Titlul original: Sandkings
Autor: George R.R. Martin
Editura: Nemiraaa for the win

ȘI LA SFÂRȘIT A MAI RĂMAS COȘMARUL de Oliviu Crâznic

Posted in Cărţi, Recenzii, Trebuie citit on 16/09/2010 by Silvana

Departe de a-și fi meritat măcar unu la sută din învinuirile aduse pe CititorSF, atât de exagerate și de nedrepte (dacă e să ne luăm măcar după faptul că nici măcar nu apăruse la vremea aceea), ȘI LA SFÂRȘIT A MAI RĂMAS COȘMARUL s-a dovedit a fi, mai înainte de toate, o carte muncită. Dar muncită și întoarsă pe toate părțile, ori cel puțin așa mi s-a părut mie, iar postfața (de șaptezeci de pagini) nu a făcut decât să întărească această impresie, precum să o și creeze pe aceea că Oliviu Crâznic este genul de scriitor care se documentează mult, mult înainte de a scrie despre ceva.

Romanul începe cu invitația marchizei Josephine de Lauras la propria nuntă. Arthur de Seranges, eroul nostru, deși sceptic la început, acceptă în urma îndemnului prietenului lui, vicontele de Vincennes. Ajuns la reședința marchizei, Arthur observă diversitatea invitaților. Întrebările pe care și le pune și neîncrederea acestuia față de marchiză și față de motivul pentru care aceasta a invitat oameni atât de diferiți nu îl împiedică să rămână acolo până când efectiv nu mai are șansa să plece. Adică atunci când oamenii încep să moară, iar sub pretextul ciumei care nu trebuie transmisă, toți ceilalți sunt somați să nu părăsească castelul.

Însă bineînțeles că nu ciuma era problema, iar Albert de Guy, inchizitorul, ajuns acolo din întâmplare, își dă seama de asta de la bun început. În curând începe un joc ai cărui câștigători nu sunt neapărat cei care știu cel mai bine regulile lui. Povestirile despre urmele ciudate întâlnite pe drum și creaturile numite nelapsi aruncă o lumină asupra făgașului pe care se va desfășura în continuare romanul.

Unul dintre lucrurile interesante din ȘI LA SFÂRȘIT A MAI RĂMAS COȘMARUL a fost referirea la Conrad Lorenz, autorul interzis de Inchiziție. În ciuda faptului că în postfață scrie că el este un personaj fictiv, Konrad Lorenz la care mă gândeam eu chiar a trăit. Este fondatorul etologiei moderne (știința care studiază comportamentul animal) și cred că Oliviu de aici s-a inspirat cu al lui Conrad (cred, oricum, asemănarea de nume este mare).

Cartea se citește foarte ușor. Acum, că a pus Shauki pe blog post despre seria Goosebumps, îmi amintesc în sfârșit de cine îmi amintea ȘI LA SFÂRȘIT A MAI RĂMAS COȘMARUL. Capitolele se termină astfel încât să spui „Hai că mai merge unul”. Suspansul nu este atât de evident ca în Goosebumps, parcă aruncat la sfârșit capitolului. În ȘI LA SFÂRȘIT A MAI RĂMAS COȘMARUL el mai degrabă… se naște și crește tot mai mult pe parcurs.

Este fără îndoială o carte care merită citită. Are toate ingredientele pentru a te face să nu o lași din mână, iar dacă totuși o lași, să te tot gândești la ea, până la următoarea reîntâlnire (am încercat-o pe pielea mea).

Titlu: ȘI LA SFÂRȘIT A MAI RĂMAS COȘMARUL
Autor: Oliviu Crâznic
Editura: Vremea

Suuupeeerthare:D

Posted in Concurs, Cărţi, Muzică, Recenzii on 24/04/2010 by Silvana

Fost la Monnet (care se scrie cu un n sau cu doi n) (şi cu ocazia asta am deschis două ferestre de Firefox tot apăsând Ctrl+N în loc de Ctrl+I), fost cei mai buni, lăsat poporul cu gura căscată, în lacrimi (după preferinţe), final glorios – Sânziana a dat o lovitură de împărăţie şi s-a încoronat singură -, așteptăm premiul, toată lumea îmbrăţişat şi noi îmbrăţişat pe toată lumea, întors în lume – unde e cenuşiu, naşpa şi pute. Ce păpădie, că acum eram pe scenă! Când s-au întâmplat toate astea???? Unde-i timpul?? Oho, merită să „munceşti” pentru asta, chit că pierzi ‘nşpe ore de istorie. Şi îţi mai prinde şi testul absenţa, deci e Foarte Tare.
Astfel încât continui să joc teatru şi la anu’, deşi iniţial abia aşteptam să se termine. Regret absenţa a două persoane, dar nici Dumnezeu nu cere mai mult decât poţi da. Uahaaaaa, a fost Superb.

Şi mă doare să mă rup de acest subiect, să nu mai scriu despre el, dar asta e. Între timp am terminat o carte drăguţă, dar plină de greşeli de genul drăguţ-o, ne mai pomenit, nici o şi câteva elemente destul de puerile, dar per total mi-a plăcut pentru că vorbea despre istoria Franţei, anul 1556. Stăpânul tuturor dorinţelor de la editura Alfa.

Am mai descoperit o melodie – de la TSFH, logic. Eu mă întreb, cum puteau oamenii să trăiască fără astfel de melodii? Ce era lumea înainte de X-Ray Dog, Two Steps From Hell, Immediate Music, Future World Music sau Brand X Music? Ce eram eu înainte de astfel de melodii. Ce viaţă, frate!

MISERY de Stephen King

Posted in Cărţi, Nemira, Recenzii, Trebuie citit on 09/04/2010 by Silvana

MISERY este cea mai bună carte scrisă de Stephen King dintre cele citite de mine. M-am gândit că ar putea concura cu ORAȘUL BÂNTUIT, dar răsfoindu-le în gând pe amândouă, MISERY a ocupat podiumul. Este genul de carte care te prinde de la prima pagină și te ține într-un suspans enorm – pur și simplu te face să nu îi dai drumul din mână.

MISERY este povestea scriitorului Paul Sheldon, victima accidentului de mașină care l-a făcut scriitorul de casă al lui Annie Wilkes, cea mai înfocată admiratoare a sa. Când îl descoperă pe acesta, inconștient și rănit în interiorul mașinii lui, Annie îl aduce la ea acasă, îl îndoapă cu medicamente care îi creează dependență și îl obligă să scrie continuarea seriei de romane Misery, serie care l-a făcut pe acesta faimos. Misery Chastain este de fapt eroina romanelor lui Paul și femeia pe care Annie vrea să o readucă la viață, după ce el o omorâse în ultimul roman. Paul trece printr-un coșmar, nevoit să îi facă pe plac lui Annie. El trăiește într-o continuă frică amplificată de dezamăgirile de care are parte atunci când încearcă să evadeze, de puținele vizite ale poliției și așteptarea unui ajutor din afară. Se gândește mereu la mașina lui rămasă într-o râpă, încă nedescoperit și își pune speranțele în ea.

Annie este un specimen labil psihic. De-a lungul șederii lui acolo, în munți, despărțit de civilizație și cu telefonul mort, Paul descoperă secrete întunecate din viața temnicerului său în micile lui excursii prin casă, în momentele când ea este plecată.

Avem parte de două planuri, al doilea fiind constituit de romanul pe care Paul Sheldon îl scrie la dorința lui Annie. La început îi este greu să continue. Nu mai poate intra în lumea lui Misery Chastain și dispariția singurului exemplar existent din următoarea lui carte îl afectează. Dar încet, încet reușește să se transpună și povestea lui Misery ia viață, iar aceasta este atât de bună încât îți dorești ca Stephen King să o continue.

Într-un final, când Paul termină romanul pe care Annie Wilkes îl voia atât de mult, pune atent la cale un plan de a scăpa și a se răzbuna pe ea.

Am citit în MISTERUL REGELUI că regele voia ca deznodământul lui MISERY să fie Paul Sheldon mâncat de purceaua lui Annie, dar a renunțat la acesta gândindu-se cum ar reacționa cititorii care au fost alături de Paul trei sute de pagini.

Tensiunea este incredibilă, și stilul este fantastic, atât de bun încât ajungi la ultima pagină și exclami legendarul „WOW!”.

Titlul Românesc: Misery
Titlul original: Misery
Autor: Stephen King
Editura Românească: Nemira
Editura originală: Viking
Traducător:
Mihnea Columbeanu
Notă: + + + + + (din cinci)
Melodie: The poet and the pendulum – Nightwish

Ei, Răzvan, cum ți se pare? Sunt foarte foarte curioasă ce părere o să ai și deși știu sigur că o să o adori, vreau să te aud pe tine spunând-o >:).

UCENICUL ASASINULUI de Robin Hobb

Posted in Cărţi, Nemira, Recenzii, Trebuie citit on 30/01/2010 by Silvana

Prima dată am văzut UCENICUL ASASINULUI în engleză, la Cărturești, iar atunci când am aflat de pe blogul Nemirei că este programat pentru Gaudeamus, nu m-am putut abține și l-am pus pe listă, mai ales că pe ultima copertă scria „Călcând pe urmele lui George R.R. Martin, Hobb strălucește în abilitatea de a crea personaje cu psihologie credibilă, manipulate și compromise de intrigi politice.”

Fiecare capitol începe cu un fel de povestioară, scrisă de personajul principal, ca un fel de memorii. UCENICUL ASASINULUI povestește viața bastardului unui prinț moștenitor, crescut în grajduri, departe de viața pe care ar fi trebuit să o aibă un fiu de viitor rege – chiar și bastard. Numele oamenilor cu sânge regesc reflectă personalitatea lor. Băiatului i se va pune numele de Fitz şi mai târziu FitzChivarly, care înseamnă „fiul lui Chivarly”. De la început ni se spune că primul rege adevărat se numea Taker – Acaparatorul – și de la el a pornit acest obicei. Cartea este scrisă la persoana întâi, prin ochii lui Fitz şi începe cu prima lui amintire, de la şase ani, momentul în care a fost adus la castel de bunicul lui care nu mai voia să-l hrănească pe nimic. Fitz este trimis la Burrich, îngrijitorul grajdurilor.

Băiatul face cunoştinţă cu Verity, fratele lui Chivarly şi cu Regal, fratele vitreg. Regal îi este antipatic, dar faţă de Verity se naşte un profund sentiment de loialitate, sentiment care va avea o mare importanţă mai târziu. Fitz creşte şi descoperă Meşteşugul. De-a lungul cărţii se pune accent pe acesta. Meşteşugul era puterea cu care oamenii pot intra unii în mințile celorlalți, sau pot comunica cu animalele. Tocmai din cauza acestuia Burrich, care nu îl accepta, îi interzice orice legătură cu vreun animal. Meșteșugul este privit de el ca un blestem, dar mai târziu Fitz, în ciuda interdicţiei, este nevoit să îl înveţe, pentru a salva Cele Șase Ducate.

Cu cât creşte, Fitz îşi dă seama că, deşi este un bastard, el are sânge regesc şi poate fi folosit de duşmanii coroanei. Pentru a-l ţine alături, Verity îl trimite la Chade, asasinul regelui. Aşa învaţă la rândul lui Fitz cum să devină un asasin pe deplin în slujba regelui. Dar cum nu putea să nu apară şi un pericol la orizont, de pe mare vin Piraţii Corăbiilor Roşii care pradă şi ameninţă că dacă nu primesc răscumpărarea, eliberează ostaticii. Dacă primesc, îi omoară (nu e nicio greşeală aici).

UCENICUL ASASINULUI este o lectură uşoară care te prinde. Personajele există şi au greutate, sunt credibile, iar Robin Hobb (care este femeie, eu credeam la început că este bărbat) reuşeşte să te introducă în universul ei. Pentru cine este atras de un fantasy medieval şi nu numai, UCENICUL ASASINULUI este o lectură perfectă.

Titlul Românesc: Ucenicul asasinului
Titlul original: Assassin’s apprentice
Autor: Robin Hobb
Editura Românească: Nemira
Editura Originală:
Voyager Books (UK) & Spectra (US)
Traducător: Antuza Genescu
Continuare: Asasinul regelui (Royal assassin)
Melodie: Two Steps From Hell – Tristan (minunatăăă)

Notă: + + + + 1/2