Despre noi

Adică noi, Silvana și La (pentru că nu e nici el, nici ea), sau mai bine Diesire, care-i alter ego-ul meu negativ/pozitiv, ori îngerul meu păzitor, ori partenerul de celulă. Hai să luăm partea cu îngerul. Dar hai mai bine să începem cu mine, apoi îl luăm și pe La.

Silvana Șorop. Un singur n, vă rog, am tendința să dublez consoanele. Sună mai fantasy. M-am născut pe 24 iunie (’95), care e cea mai frumoasă zi din an și nu dintr-un orgoliu exagerat. Îmi plac ciorile. În ziua când m-am născut (sau pe acolo) tata a găsit un pui de cioară. A crescut și a zburat înainte să îmi dau seama că exist, darămite că există el. Oricum, faza cu plăcutul vine de la Martin și de la ultima carte apărută din ASOIAF (tare aș vrea să schimb în penultima, ori antepenultima, ori a patra), așa că cioara aia poate să se laude oricât că nu e datorită ei. Totuși, îmi place să cred că fusese predestinat.

Ador să citesc. Asta a devenit puțin periculos, pentru că trapele care se deschid se mai și închid și te lasă prins înăuntru. Dar asta e. Și nu îmi pasă cât de puțin le-o plăcea celorlalți.

Ador muzica. Este un catalizator pentru memorie și sentimente. Când ascult melodiile care au reprezentante cărți, nu îmi amintesc de acțiune, ci îmi amintesc de ce am simțit când le-am citit. Însă doar cărțile…? Nu. Anotimpuri, idei, alte sentimente. Nightwish, Epica, Sonata Arctica, Lordi, Luca Turilli, Rhapsody of fire, Muse, Bitza, CTC – nu se asortează, nu? –, Within Temptation, Freedom Call, Sirenia, mai curând Lady Gaga și tronând peste toate – X-Ray Dog, Immediate music, Future World Music, Audiomachine și eternul, nesfârșitul, infinitul, divinul Two Steps From Hell. Plus trailerele.

Port la gât un lanț de argint care ține o piatră neagră. Îmi place să cred că acea piatră este un teleportator între dimensiuni și i-am construit o istorie. Sunt patru pietre mari în lume, una pentru fiecare element. Eu o port pe cea a focului, care este neagră pentru că eu sunt Stăpânul Întunericului, iar focului Stăpânului Întunericului este foc negru. Funcționează așa: îi dau mental datele de intrare, adică dimensiunea care are x elemente alese de mine. De exemplu: în dimensiunea pe care o caut, mama mă va suna să îmi spună că tocmai am primit un cupon care îmi permite să iau zece cărți pe gratis de la Nemira și când voi ajunge acasă (presupunând că nu stau la calculator și scriu asta) voi afla că, surpriza surprizelor, s-a lansat Dansul dragonilor care conține cinci patru (să nu exagerăm) volume. Apoi piatra mea caută infinitatea de dimensiuni în care aceste date sunt reale, alege una la întâmplare, o apropie de dimensiunea mea și face câte o gaură în fiecare. O înlocuiește pe Silvana din acea dimensiune cu mine, golurile se astupă de la sine, iar eu sunt fericită. Cealaltă Silvana nu va afla niciodată ce a pierdut.

Ador istoria medievală și renascentistă.

Ador săbiile, arcurile, săgețile, caii în galop, armurile.

Ador focul, dragonii.

Ador pădurile, munții, mirosul verii, animalele.

VREAU SĂ ZBOR.

Îmi imaginez că am aripi care variază în funcție de stare. Absolutul îl reprezintă șase aripi, două sus, două lateral și două jos, foarte mari. Normalul ar fi două, ori două și alte două cioturi. E foarte rău când e doar scheletul aripilor care se târăște pe pământ. Mai mereu sunt albe. Oricum, sunt multe, multe variații.

Țin enorm la amintiri. De aceea îmi las amprenta în locurile pe unde merg. O zgârietură, o dată, o inițială. Masa mea e plină de asemenea lucruri. Dulapul e vai de capul lui. Mă emoționez când văd lucruri vechi, care înseamnă și zgârietura anului pe zidul unei biserici.

Urăsc pe cei care nu-i lasă pe ceilalți să-și spună gândurile, părerea, opinia și care atunci când văd că nu mai merge cu vorba bună, nefiind în stare să continue, acționează precum leul și își impun voința prin dreptul celui mai mare și mai tare.

Urăsc minciuna și ipocrizia (haida de! Există întotdeauna un ideal). Dacă aveți ceva de comentat, fiți drăguți și spuneți-o.

Nu-mi plac masele de oameni care scandează pentru pensii mai mari. Însă uneori doar așa poți rezolva problemele. Dar, uau, ca să vezi, nu s-au rezolvat!

Sper să trăiesc în dimensiunea potrivită.

 

Despre La

La este de cele mai multe ori un înger. Este dificil să îți dai seama dacă este alter ego-ul negativ sau pozitiv, așa că e mai ușor cu îngerul. Are aripi, două, o sabie în mână și își ține mereu privirea dreaptă. Nu vorbește, doar gândește. Uneori mai trage un pui de somn.

La este Senzația. La știe mai bine dacă ar trebui să plec de la o oră și nu îmi reproșează atunci când nu îi ascult sfatul, pentru că am destule pe cap cu testul ca să mă mai preocupe el.

La mă ajută să îmi controlez gândurile, pentru că (un anumit procent, mare, cam 95%) din gândurile pe care le avem nu sunt conștiente.

Speră și el că a ales persoana potrivită.

bullshit, bullshit, bullshit. O să mă gândesc la ceva mai de actualitate. Mai devreme sau mai târziu.