Cenaclu, cenaclu

Posted in Uncategorized on 23/05/2011 by Silvana
SRSFF are placerea sa va invite in data de vineri 27 mai 2011, ora 17.00 la Cenaclul ProspectArt, Centrul Calderon,

str. Jean Louis Calderon nr.39, sector 1, Bucuresti.

1. Ana-Veronica Mircea – „Inchisoare contraventională” (proza)

2. Neal Stephenson – „Snow Crash”, un fragment din traducerea Anei-Veronica Mircea, a romanului publicat de editura Leda în 2010, unul dintre cele mai relevante volume SF ale anului trecut.

3. Jerry Oltion – „După Judecata de Apoi” (Judgment Passed),
un fragment din traducerea Anei-Veronica Mircea, antologia „Tarimurile pustiite. Povesti ale apocalipsei” („Wastelands.Stories of the Apocalypse”, coordonator John Joseph Adams), editura Nemira, 2009.

4. Walter Famler – „Sub semnul stelei rosii. Codificarea iconografica a cosmonautului Iuri Gagarin”, traducere de Cristian Tamas

Mda, iar nu o să pot ajunge. Încă 4 săptămâni și s-a terminat, s-a terminat, s-a terminat!!!

Anunțuri

Recursiv

Posted in Cărţi on 22/05/2011 by Silvana

Simțeam de muuult timp că mă risipesc și că nu fac ce trebuie, dar atâtea lucruri s-au schimbat de acum un an – un an jumate și piticul din creierul meu ancorat în trecut le voia înapoi, dar nu făcea nimic, ci doar se plângea. Nici măcar jurnalul nu mai are aceeași… profunzime ca la început. Nu mai scriu atât de des pe blog (iar asta este o exprimare destul de drăguță), nu mai scriu nici la carte și deși știu ce se vreau să spun, când încep să pun ceva pe foaie cuvintele îmi ies chiuite, plictisite și fără viziune. Sau așa îmi pare. Existau momente în care părea că am regăsit atmosfera acelor vremuri (AUR, AUR!!!), dar treceau repede. Un coleg din clasă mi-a spus că nu am mai avut un status demn de comentat de mult timp. Și, ca să parafrazez, nu știu cum să îmi regăsesc acea strălucire atât de naturală atunci. Nu am mai citit ceva cu adevărat mișto, ceva care să mă transporte în alt loc, nu am mai dat pe la cenacluri (asta a fost din vina școlii) și am impresia că am pierdut contactul cu acea lume în care intrasem atât de fericită.

Iar această impresie este cu atât mai puternică cu cât ERA SĂ PIERD Bookfestul. Ca să ne înțelegem, Gaudeamusul și Bookfestul sunt două elemente intrinseci ale fiecărui an, două elemente la care TREBUIE să iau parte, două elemente… fixe, imuabile și așa mai departe. Sunt ca soarele. Faptul că eu aveam impresia că Bookfestul este în iunie, așa cum a fost de fiecare dată, nu schimbă tristul adevăr că s-a cam rupt legătura. Îmi imaginez că ajungeam… undeva prin 10 iunie și căutam și eu pe google „Bookfest 2011” și îmi dădeam seama că a fost în mai. Cred că îmi dădeam zeci de pumni în cap.

Și în mod sigur dacă nu ar fi fost Oliviu nu aș fi aflat. Doamne, am aflat cu nici o săptămână înainte să înceapă, asta este INACCEPTABIL.

Nu știu, încerc să găsesc explicația. Poate că este faptul că nu mai am motivație, dar cum să nu am? Încerc să dau vina pe alții, dar e evident că e vina mea căci, până la urmă, tot ce ni se întâmplă este din vina noastră, direct sau indirect. Și ideea e că EU trebuie să mă schimb, să mă întorc la acele vremuri. Sau (de preferat) să fac unele noi, mai strălucitoare. Nu știu, nu știu, nu știu. AAAH, trebuie să îmi revin, asta ține de prea mult timp!!!

Programul Bookfest este acesta: De miercuri (25 mai) până duminică (29 mai), începe la 10:00 și se termină la 22:00.

Iar lista, atât cât am reușit să scriu în lunile trecute când am mai dat prin librării și m-am mai uitat pe site-ul nemirei, este asta:

1..Stephen King – Turnul intunecat: Vrăjitorul și globul de cristal
2.Stephen Donaldson – Razboiul uriașilor
3.Robin Hobb – Răzbunarea asasinului
4.Naomi Novik – Tronul de Jad
5.Aurel Carasel – Dumnezeule de dincolo de burta universului
6.Praxis – Walter Jon Williams – Leda
7.Cicatricea – China Mieville
8.Consiliul de fier – China
9.Alexandru cel mare – Valerio Massimo Manfredi – Alfa
10.Paladinul sufletelor – Tritonic
11.Vânătoarea sfântă – Tritonic

O să mai dau o raită prin librării și pe site-uri să văd ce ar mai putea fi pe listă. Dar fantasyurile nu mă mai atrag, mi se pare că nu învăț nimic din ele în afară de eventuale idei pentru carte, dar faptul că nu mai citesc f/sf nu este o scuză. Dacă istoria se repetă, trebuie să se repete și vremurile. TREBUIE! Asta ar putea însemna că nu mă pot adapta vremurilor noi și poate că așa este, dar…

…am terminat.

Arma celor mulți și proști

Posted in Uncategorized on 24/04/2011 by Silvana

Acum câțiva ani s-a construit între blocul meu și alt bloc, o biserică. Terenul inițial, din câte îmi amintesc, conținea o parcare improvizată și destui de mulți copaci, bălării, câini și pisici. Când a aflat de proiectul bisericii, bunică-miu s-a revoltat spunând că vor tăia copacii care împrospătează aerul înăbușitor vara. Apărătoare a naturii, m-am revoltat prietenilor pe același motiv, iar după ce au fost tăiați și s-au făcut săpăturile pentru gardurile ce aveau să delimiteze terenul celor două blocuri de terenul bisericii, am încercat să le astup la loc cu pământ. La intrarea în șantier, în stânga, era o grămadă de nisip, iar atunci când un muncitor a venit și a spus că nu avem voie să ne jucăm acolo, am spus, exploatând ocazia, că din Casa Domnului nimeni nu este alungat. Când s-a început pictarea pereților, intram în biserică și căutam pe jos foițe căzute de aur. Și la sfârșit de tot, după ce s-a sfințit biserica și a intrat toată populația cartierului în altar (măiculiță, câtă lume era, zici că se dădea pâine gratis), îmi amintesc că am întrebat „Și acum, când se dărâmă?”.

Vineri stăteam și priveam zecile de oameni cu lumânări în mâini, majoritatea femei, bătrâne, dar erau și bărbați și copii, și mă gândeam cât timp liber au? De ce să stai înghesuit acolo, privind spatele lat al domnului din fața ta, mirosindu-i transpirația (pentru că era și cald) și ascultând un cântec lălăit la care trebuie să te concentrezi ca să îi înțelegi versurile? Și dacă asculți convingerile religioase (și nu numai) ale acestor persoane, te iei cu mâinile de cap când realizezi cât de… fixe, intolerante și de-a dreptul aberante sunt ele. Dar, de fapt, trăirea lor religioasă este bazată pe superstiție și pe frică, pe eternul principiu „Să bat cât mai multe cruci să mă ajute Dumnezeu”. Credința ar trebui să lase loc și de ceva demnitate. Și privești omul cum se aruncă la picioarele preotului ca să pună mâna pe îmbrăcămintea lui, cum îi atinge hainele, cum sărută picioarele unui sfânt pictat pe un zid. Credința ar trebui să fie în inimă și în minte, nu împroșcată cu vopsea pe un perete, nu închisă într-o raclă cu oase.

Mi se revoltă fiecare celulă din corp când aud vorbe din gura unora pe care îi știu prea bine ca fiind niște ticăloși profitori, vorbe despre religie și despre lucrurile pe care trebuie să le faci că așa spune Dumnezeu. Aducem superstiția asta la rang de artă, hulim pe cei care au altă părere, ținem post 3 zile sau cât se ține, batem cruci când trecem pe lângă o biserică, ne ducem să ne spovedim la preotul cu cinci case care și-a vândut una dintre ele ca să construiască o biserică din care să se îmbogățească și mai mult, suntem sfioși în timp ce ne mărturisim păcatele, dar ne întoarcem în cele din urmă, după ce s-a încheiat perioada de întristare, durere și suspin, la aceeași viață, la aceleași idei, concepte, reacții și gânduri, la fel de intoleranți, la fel de închiși, la fel, la fel, la fel.

De ce? DE CE? De ce nu se întreabă lumea de ce? Sunt atât de revoltată împotriva acestei superstiții. Nu împotriva credinței, ci împotriva a ceea ce este Biserica-instituție, împotriva controlului milenar exercitat de cei care voiau să se îmbogățească, servind rahaturi suflate cu aur popoarelor care au luptat și și-au dat viața, urmând interesele celor puțini, orchestratorii din spate, cărora nu le-a curs o picătură de sânge. De ce se construiesc biserici în timp ce se desființează spitale? Și nu mă pot gândi doar la problema cu religia (probabil că se observă că am derapat puțin de la subiect). Una dintre modalitățile de a manipula mase mari de oameni este aceea de a le distrage atenția în permanență cu flecuștețe. Și asta se face de douăzeci de ani în țara asta. Se distrage atenția, făcând schimbări mici, care dacă ar fi luat toate formă după revoluție ar fi scos lumea în stradă. Era și o povestioară cu o broască într-un vas cu apă, vasul s-a încălzit treptat până la o temperatură pe care broasca nu ar fi suportat-o dacă ar fi simțit-o de la început, fără perioadă de acomodare.

AAAH!

Să aveți o viață fericită, că Paștele ține doar câteva zile.

Invitație

Posted in Cărţi on 13/04/2011 by Silvana

Pe 16 Aprilie, la târgul de carte Bookland,  Editura Eagle lansează două noi volume ale cunoscuților Voicu Bugariu și Mihail Grămescu. Doi autori în ipostaze diferite. Inedită este ipostaza de antologator a lui Mihail Grămescu. Așteptăm cu nerăbdare autografele!

Curtezana onestă şi astrologul – Voicu Bugariu este artizanul unui roman de-a dreptul fascinant, care – în ciuda prejudecatilor unora cu privire la textele de introspectie profunda, se citeste cu sufletul la gura.

Subiectul, complex şi subtil, combină o poveste de dragoste aproape imposibilă, deci cu atât mai frumoasă şi mişcătoare, cu ameninţarea unui colaps al civilizaţiei, pământescul şi cosmicul, erotismul, straniul, terestrul şi extraterestrul. Cuceritor prin sinceritatea confesiunii, în care cititorul se regăseşte surprins, sfărşind deseori prin a renunţa la detaşare şi a se identifica, dar şi prin insolitul situaţiilor, „Curtezana onestă şi astrologul” are toate ingredientele unui bestseller şi chiar mai mult decât atât. Mai mult decât atât fiindcă gravitatea problemelor umane pe care le ia în considerare ridică spectaculos miza scrierii. (Dănuţ Ungureanu)

Adesea mi-am dorit să mă instalez în irealitate, altfel decât prin literatură. Acum mi s-a îndeplinit această dorinţă. Fac un efort pentru a-mi curăţa mintea de gânduri şi a mă lăsa pe deplin în voia senzaţiilor. Reuşesc, iar atunci când trupul subţire al fetei mă primeşte cu o generozitate regală, simt că sunt împlinit. Nu mă mai gândesc că satisfacţia mea ar fi derizorie pentru nişte fiinţe mai evoluate. Este o secvenţă perfectă. Când atinge culmea în materii de senzaţii permise fiinţei umane, Marisa îşi contractă tot corpul cu o forţă de necrezut, de parcă ar suferi de tetanos.

Geme. Printre suspine, şopteşte cu o voce ce-mi aminteşte că durerea şi plăcerea sunt surori:
– Paul, iubitul meu Paul!
Apoi se destinde, iar corpul ei fin capătă o moliciune de mătase.

Balaurul şi mioriţa – antologie de proză fantastică – Mihail Gramescu adună, în paginile acestei antologii, cateva mici bijuterii fantastice (uneori, fantaastice într-o accepţiune de+a dreptul fantastică) ale unor autori de diverse facturi. O surpriză şi o reală plăcere intelectuală. În Balaurul şi Mioriţa se conturează o altfel de definiţie a literaturii fantasticului. O graniţă care poate fi distinsă sau nu, poate fi atinsă sau nu, dar cu siguranţă că poate fi pusă în cuvinte. Mihail Grămescu face un experiment inedit: adună într-o singură carte autori care, de regulă, scriu altceva (nu neapărat ca gen ci, efectiv, ca substanţă) şi îi pune într-o carte ce pare desprinsă din mitologie. Din mitologia autohtonă. Cu toate astea, simbolistica surprinsă este mult mai subtilă şi mult mai aparte. Şi dacă realitatea este exotică, atunci înseamnă că este şi fantastică. Iar imperiul sovietic poate deveni şi el un Balaur. (Mugur Cornilă)

Balaurul şi mioriţa include texte de: Linda Maria Baros, Simona Şerbănescu, Catia Maxim, Emil Lungeanu, Dănuţ Ungureanu, Cristina Manta, Balin Feri, Cora Eliana Teodoru, Boris Marian, Ana-Mariana Ionescu, Oliviu Crâznic, Laura Răceanu, Marilena Adam, Mihail Grămescu, Raluca Băceanu, Elena Staicu, Teodora Creţu, Ramona Filip

Prelansare: sâmbătă, 16 aprilie 2011 la Târgul BookLand de la AFI Palace Cotroceni, orele 14.30, pe scena Cinnabon (detalii despre locatie la www.book-land.ro)

Lansare oficială: vineri, 29 aprilie 2011 la Centrul Cultural Calderon

Cărţile pot fi comandate pe Elefant.ro

 

Banal

Posted in Uncategorized on 12/04/2011 by Silvana

Într-adevăr, mi-am lăsat blogul în paragină. Continui să citesc, chiar dacă nu cu aceeași nerăbdare ca la început, în parte pentru că nu am mai găsit de mult o carte cu adevărat bună, deci mă lungesc o săptămână cu fiecare, în parte pentru că de un timp mă concentrez pe chineză și în parte pentru că s-a întâmplat ceva cu mintea mea, ceva care a încetinit-o. Sunt destul de obosită și am impresia că ziua are șapte ore, mă enervează că nu mă culc niciodată îndeajuns de devreme cât să mă trezesc dimineață odihnită și cu chef de viață, dacă citesc cărți fantasy am impresia că îmi pierd timpul, în ciuda postului De ce citesc?, iar dacă iau ceva mai dificil mă plictisesc. Oricum ar fi, nu e bine.

Am fost în excursie, două zile destul de banale. La Paradisul Acvatic a fost extraordinar, în ciuda faptului că am încercat să sar cum vezi la Olimpiadă – a doua oară în viață cu aproape același rezultat, adică mi-am arcuit coloana prea tare și mi-am promis că fără antrenor nu mai sar în viața mea așa. Dar am continuat să sar normal. La început de tot m-am gândit că o să îmi placă, pentru că pare atât de asemănător cu zborul; dar nu e zbor, ci prăbușire și nu ai nici un fel de control. Seara și noaptea nu am avut muzică mai mult de juma’ de oră pentru că ziceau că facem gălăgie, iar a doua zi a fost plictisitor.

Urăsc să-mi cumpăr mâncarea pentru excursie. Pe lângă faptul că încep cu a-mi spune că trebuie să iau cât mai puțin și sfârșesc prin a umple coșul – pentru că atunci când fac cumpărăturile mi-e foame, deci am impresia că pot mânca tot – nu găsesc o singură chestie sănătoasă. De la raionul cu mezeluri, unde citesc pe etichete glutamat de sodiu, până la cel cu fructe, unde fiecare măr sau ardei arată de parcă ar fi fost turnat în matrice, TOTUL este nesănătos și cancerigen, face rău la pancreas sau îngrașă.

Și că tot vorbesc despre îngrășat, gras, grasă, gras, azi mă întorceam alene de la… școală, aruncând un picior în fața celuilalt și gândindu-mă cât de nesănătos este mărul pe care îl mănânc, când remarc la Piața Sudului o agitație neobișnuită printre femeile care vând 3 perechi de ciorapi Adidas la 10 lei. Opresc muzica și mă uit puțin mai atent, când deodată cele de pe lângă Big își îmbrățișează cutiile, le saltă de pe suport și o iau la fugă într-o viteză de care nu le-aș fi crezut în stare. Le urmăresc cu privirea cum deschid portbagajele a două mașini de pe cealaltă parte a drumului și bagă acolo ciorapii, apoi mă întorc și văd că atenția celor care rămăseseră lângă Big era concentrată către stație și în sfârșit, dacă mai aveam vreun dubiu în legătură cu asta, dispare și el când văd trei polițiști în mulțime. Geniaaal.

Acesta a fost un articol lipsit de valoare, pus ca să fie.

ES IST WUNDERBAR

Posted in Muzică on 30/03/2011 by Silvana

De ce citesc?

Posted in Uncategorized on 30/03/2011 by Silvana

Dar o să încep cu de ce scriu articolul. Pentru că tu, prietenul meu care te știi, îl vei citi. Și în timp ce o vei face nu-mi vei putea întrerupe pledoaria. Vei spune poate, când ne vom întâlni, în stilul atât de caracteristic că „ha, nici nu l-am citit, tocmai pentru că tu te așteptai să o fac”. Iar în cazul în care vei trece și peste fraza asta, hotărând totuși să-ți arunci ochii peste ce vreau să spun, vei gândi fără îndoială „hah, iată că și-a atins ținta”. Întradevăr, dar nu aș fi început să scriu dacă nu aș fi observat un oarecare ton răutăcios și vreau să clarific asta. Poate că oricum nu vei citi ce-i aici, dar eu voi considera că mi-am făcut datoria.

M-am gândit.

Da, viața mea-i plictisitoaaare. Școală-casă și uneori micuțe diferențe care o fac să iasă din rutină, precum meditațiile, dezbaterile, filmele, ocazionalele alergări prin parc și excursiile lui Rotea. O viață care să nu fie plictisitoare, din punctul meu de vedere, este caracterizată de scufundări, parașutism, ski, drumeții, zbor cu elicopterul, plimbări prin castelele și palatele lumii ș.a.m.d.

Și cum nu am de gând ca rutina mea să se transforme în serviciu-casă și micuțe diferențe precum picnicul din weekend în aceeași Românie, precum 99% din bugetarii care au impresia că au făcut ceva cu viața lor, ei bine, îmi urmez visul. Însă înainte de a scrie trebuie să citesc. Ți-am spus că ai atins o parte din adevăr, prin faptul că ai spus că citesc și scriu despre ceea ce nu găsesc în viața mea. Întradevăr, pentru că eroilor din cărțile fantasy și sf li se întâmplă ceva. Este un ceva care interacționează cu lumea lor. Că-i bine, că-i rău, este CEVA. Și este DIFERIT. Dar asta nu înseamnă că sunt o frustrată. Nu spus atât de urât. Dar, dacă mă gândesc, la cel mai adânc nivel… nu asta suntem toți? Până și când visăm suntem niște frustrați. Visăm că mâncăm atunci când ne-am culcat cu burta goală. Visăm că dăm teza și luăm notă mare. Visăm că la început de an prindem cel mai strategic loc din clasă. Jane Austen a scris despre dragoste deși ea nu a avut niciodată succes în asta. Și fără îndoială că ceea ce mobilizează omul este ceea ce nu are. Cauți o complementaritate, iar asta se aplică și în cazul cărților. Cauți ce nu ai. Scrii despre ce nu ai. Visezi ce vrei să ai. Nu te-am întrebat, prietenul meu răutăcios, de ce citești ce citești?

Eu citesc pentru că vreau o altă viziune. O lume în care să nu văd un București plin de blocuri și de mașini. O carte e cu atât mai bună cu cât mă face să „văd”. Și poate că asta iese din prea puținele lucruri noi din plictisitoarea mea viață și din acea frustrare de care zici, însă tocmai pentru a găsi lucrurile noi, reale și viitoare pe care le-am înșirat mai sus, citesc și scriu. Iar dacă tu ești un Kafka și eu sunt un Martin, mie îmi convine, căci oricât de lipsite de mesaj ar fi textele mele, cum spui tu, scot pe cineva din realitate. Și poate că n-a rămas cu nimic, însă am umplut golul unei zile și l-am făcut să viseze. Așa cum fac și eu când citesc ce citesc.